Presupusa intoxicaţie a oligarhului rus Roman Abramovici a fost cauzată de o grenadă cu gaze lacrimogene care a explodat în apropierea sa când se afla la Kiev, nu de o otrăvire, potrivit relatărilor de ale mai multor mass-media din Turcia.

Atât cotidianul turc Haberturk, cât şi postul CNN Turk au asigurat că simptomele de iritaţie ale pielii şi ochilor şi pierderea temporară a vederii suferite de Abramovici au fost provocate de acea grenadă care a explodat în timp ce Abramovici ieşea din clădirea unde avusese o discuţie cu oficiali ucraineni, în cadrul acţiunii sale de mediere în războiul ruso-ucrainean, scrie Agerpres preluând EFE.

Abramovici a plecat imediat apoi la Ankara, unde a fost tratat în spital. Cotidianul Haberturk mai scrie că nu este clar dacă grenada a explodat accidental ori a fost declanşată pentru a sabota negocierile.

Cotidianul Wall Street Journal a scris zilele trecute că Abramovici a avut ''simptome ale unei posibile otrăviri'' după participarea la o reuniune la Kiev pe 3 martie.

El a participat la Istanbul ca membru al delegaţiei ruse la noua rundă de negocieri între Moscova şi Kiev.

Sursa foto: Chelseafc.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri