Preşedintele rus Vladimir Putin se întâlneşte cu omologul său belarus Aleksandr Lukaşenko pentru a discuta despre situaţia din Ucraina şi sancţiunile occidentale.

Lukaşenko a sosit la primele ore în regiunea Amur, din Extremul Orient rus, unde va discuta cu Putin la cosmodromul Vostocinîi, conform agenţiei de presă Belta, preluat de Agerpres.ro.

La 24 februarie, Rusia a trimis zeci de mii de soldaţi în Ucraina într-o agresiune lansată atât de pe teritoriul rus, cât şi de pe cel belarus, în ceea ce Moscova a numit o ''misiune militară specială'' pentru demilitarizarea şi ''denazificarea'' ţării vecine.

Kievul şi guvernele occidentale consideră acest lucru un pretext fals pentru o invazie, soldată deja cu mii de morţi şi milioane de persoane refugiate sau strămutate.

Lukaşenko a insistat că ţara sa trebuie să fie implicată în negocierile pentru soluţionarea conflictului din Ucraina, afirmând de asemenea că Belarusul a fost etichetat în mod incorect drept ''complice al agresorului''.

Totuşi, Uniunea Europeană, SUA şi alte ţări sau organizaţii au inclus Belarusul în sancţiunile impuse Moscovei.

Ziua de 12 aprilie este celebrată în Rusia şi alte foste republici sovietice drept Ziua Cosmonauticii, care îl celebrează pe primul om ajuns în spaţiu (în anul 1961), cosmonautul sovietic Iuri Gagarin.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri