22 Aprilie 2022

Ce poate face fiecare dintre noi pentru a-l ”bate” pe Putin: măsurile recomandate de autoritățile europene



Din ce în ce mai multe autorități din Uniunea Europeană îndeamnă cetățenii blocului comunitar să ia diverse măsuri, precum să-și conducă mai puțin mașinile personale, să reducă folosirea aerului condiționat sau să lucreze de acasă trei zile pe săptămână pentru a reduce dependența de energia furnizată de Vladimir Putin.

Cumpărarea energiei rusești reprezintă finanțarea economiei conduse de Vladimir Putin, ce a pornit războiul împotriva Ucrainei. Unele țări europene sunt dependente de resursele furnizate de Rusia, momentan, așa că își îndeamnă cetățenii să își ajusteze stilul de viață.

Măsurile, elaborate împreună cu Agenția Internațională pentru Energie, ar aduce economii de 450 de euro pe an pentru o gospodărie europeană. Ele fac parte dintr-un plan cu 9 puncte, intitulat ”Playing My Part”, ce îndeamnă cetățenii să ia măsuri precum folosirea transportului în comun sau să lucreze trei zile pe săptămână de acasă.

De asemenea, europenii sunt îndemnați să își încălzească mai puțin casele iarna și să oprească aerul condiționat vara, să conducă mai ușor pe centură și cu aerul condiționat oprit.

Tot printre măsurile recomandate mai regăsim folosirea trenului în detrimentul avionului, dar și un apel către către autoritățile publice de a promova ziua de duminică ca fiind cea în care nu trebuie să-ți folosești mașina personală.

”Acest ghid are pași simpli de urmat care cu puțin disconfort din partea noastră sau chiar deloc, poate reduce fluxul de bani care merge spre armata rusească și poate contribui la o planetă mai curată și mai sustenabilă”, declară reprezentanții Agenției Internaționale pentru Energie, scrie BBC.com.

Autoritatea menționată precizează că, conform calculelor, dacă fiecare cetățean urmează aceste recomandări, am putea reduce consumul anual de barili de petrol cu 220 de milioane și am economisi de asemenea 17 miliarde de metri cubi de gaz

sursa foto: Printscreen IEA.ORG.



Citeste si