Livrările de gaze rusești către Polonia au fost oprite, potrivit presei locale din Polonia, informațiile fiind confirmate și de oficialii țării.

PGNiG SA, care cumpără gaz de la Gazprom în baza unui contract pe termen lung, care expiră anul acesta, a refuzat să comenteze, scrie CNBC.

Fluxurile de gaz prin conducta Yamal-Europe din Belarus până în Polonia au fost la zero kilowați oră (kWh) la ora 16:00.

Polonia a declarat în repetate rânduri că nu va fi de acord cu cererea Rusiei de a plăti în ruble gazul pe care îl cumpără de la Gazprom, conform noilor reguli anunțate de Rusia luna trecută.

Moscova, la rândul ei, a avertizat Europa că riscă să fie tăiată aprovizionarea cu gaz dacă nu plătește în ruble. Însă Comisia Europeană a spus că companiile ar trebui să continue să plătească moneda convenită în contractele lor cu Gazprom – 97% dintre acestea fiind în euro sau dolari.

Totodată, Polonia a anunțat o listă cu 50 de oligarhi și companii ruși, inclusiv Gazprom, care vor fi supuse sancțiunilor în temeiul unei legi adoptate la începutul acestei luni care le permite înghețarea activelor. Legea este separată de sancțiunile impuse în comun de țările UE.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri