3 Mai 2022

Un manager de la Gazprom a fost găsit mort în stațiunea de schi preferată a lui Putin



Andrei Krukovski, manager în cadrul furnizorului rusesc de gaze a murit după ce a căzut de pe o stâncă. Bărbatul avea 37 de ani și a fost transportat de urgență la spital, însă din cauza rănilor, acesta a decedat.

Krukovski a murit în Krasnaia Poliana, stațiunea de schi a Gazprom și totodată destinația de iarnă preferată de președintele rus, Vladimir Putin. Moartea lui Andrei Krukovski, care conducea de altfel și stațiunea a fost confirmată de serviciul de presă al stațiunii, scrie publicația newsbeezer.com, care citează agenția rusă TASS.

Andrei Krukovski era absolvent de onoar al Institutului de Economie, Politică și Drept din Moscova în 2006. Ulterior a obținut un doctorat în economie. În 2019 a finalizat un program de executive MBA în cadrul London Business School. În anii 2001-2014 a ocupat funcții de conducere în sectorul privat. În 2015 a început să lucreze în stațiunea Krasnaya Polyana, iar patru ani mai târziu a devenit directorul acesteia.

Mai multe cazuri de decese suspecte la Gazprom

Andrei Krukovski este doar unul dintre mulți alți manageri ai Gazprom care au murit tragic anul acesta. În aprilie, rămășițele lui Vladislav Avayev, fostul vicepreședinte al Gazprombank, ale soției și fiicei sale au fost găsite într-un apartament din Moscova. Toți au fost împușcați, iar poliția rusă a presupus inițial că Awayev și-a împușcat soția și fiica și apoi s-a sinucis.

În același timp, poliția spaniolă a găsit rămășițele milionarului rus Serghei Protosenia și ale soției și fiicei sale, care închiriaseră o casă în stațiunea spaniolă Lloret de Mar.



Citeste si