Un proiect de embargo asupra petrolului şi a produselor petroliere achiziţionate din Rusia a fost înaintat ţărilor membre ale Uniunii Europene (UE), dar măsura continuă să suscite rezerve, au declarat mai mulţi oficiali şi diplomaţi europeni.

Comisia Europeană şi-a finalizat propunerea pentru un al şaselea pachet de sancţiuni împotriva Moscovei pentru a întrerupe finanţarea efortului său de război împotriva Ucrainei, scrie AFP, potrivit Agerpres.
Acesta prevede oprirea treptată a achiziţiilor europene pe o perioadă de şase până la opt luni, până la sfârşitul anului 2022, cu o scutire pentru Ungaria şi Slovacia. Aceste două ţări fără ieşire la mare şi total dependente de livrările prin oleoductul Drujba îşi vor putea continua achiziţiile din Rusia în 2023, a spus un oficial european.

Această derogare pune însă probleme pentru că Bulgaria şi Cehia vor să beneficieze la rândul lor de ea, au explicat diplomaţi la curent cu discuţiile purtate de Comisie."Sunt ţări care nu vor putea rezista", inclusiv Bulgaria, care depinde aproape 100% de petrolul rusesc, a avertizat duminică premierul Kiril Petkov.

"Trebuie să evităm efectul de contaminare, toată lumea va dori scutiri. Va trebui să găsim soluţiile potrivite", a spus un oficial european.

Comisarii reuniţi la Strasbourg pentru sesiunea plenară a Parlamentului European au adoptat propunerea târziu în noaptea de marţi spre miercuri din cauza dificultăţilor puse de unul dintre ei.

Propunerea a fost comunicată în jurul miezului nopţii ambasadorilor statelor membre, care vor începe să o studieze în cadrul unei prime întâlniri, miercuri, la Bruxelles, au sugerat două surse pentru AFP.

Nu este prevăzută nicio comunicare din partea Comisiei Europene înaintea intervenţiei preşedintelui Ursula von der Leyen în faţa europarlamentarilor miercuri dimineaţa, au spus mai multe surse.

"Nu ştiu dacă adoptarea propunerii va fi posibilă până la sfârşitul săptămânii", a declarat luni ministrul german al energiei, Robert Habeck, după o întâlnire cu omologii săi la Bruxelles.

"Este necesară unanimitatea, nimic nu este garantat. Fiecare nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei este mai greu de adoptat deoarece impune fiecărui stat membru alegeri politice", a explicat oficialul european.

Potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului ungar, Zoltan Kovacs, 65% din petrolul şi 85% din gazul folosite de Ungaria provin din Rusia.

Rusia exportă două treimi din petrolul său către UE. În 2021, Rusia a furnizat 30% din ţiţeiul şi 15% din produsele petroliere achiziţionate de UE, iar factura s-a ridicat la 80 de miliarde de dolari, a indicat şeful diplomaţiei europene Josep Borrell.

Pe lângă acest embargo progresiv, statele membre examinează, de asemenea, măsuri imediate precum o taxă pe transportul cu cisterne, potrivit oficialului european.

Noul pachet de sancţiuni prevede, de asemenea, excluderea altor bănci ruseşti din sistemul interbancar Swift şi includerea propagandiştilor regimului rus şi a autorilor de dezinformare pe lista neagră a persoanelor interzise în UE, a precizat marţi şeful diplomaţiei europene Josep Borrell.

Şapte bănci ruseşti au fost deja excluse din Swift de către UE. Cea mai importantă bancă din Rusia, Sberbank, care reprezintă 37% din piaţă, se va număra printre băncile care vor fi excluse, potrivit mai multor surse diplomatice.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri