După condamnarea la închisoare pe viaţă a activistului şi filantropului Osman Kavala în Turcia, legislativul european susține că țara nu mai are nicio șansă să intre prea curând în UE.

Parlamentul European şi-a exprimat dezaprobarea fermă faţă de condamnarea lui Osman Kavala şi a apreciat că astfel Turcia "şi-a distrus orice speranţă" de a relansa procesul de aderare la Uniunea Europeană, scrie Agerpres. Europarlamentarii deplâng "caracterul injust, ilicit şi arbitrar al detenţiei" de la sfârşitul lui 2017 a lui Kavala, condamnat în 25 aprilie la închisoare pe viaţă, şi cer "eliberarea lui imediată şi necondiţionată".

"Decizând să sfideze în mod deschis hotărârile constrângătoare ale Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în dosarul Osman Kavala şi în alte dosare, guvernul turc a distrus în mod deliberat orice speranţă de a relansa procesul său de aderare la Uniunea Europeană sau de a deschide noi capitole şi a închide capitolele deschise", consideră europarlamentarii.

Textul fără caracter obligatoriu votat în sesiune plenară la Strasbourg face ecoul condamnării ferme de către şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, care sfârşitul lui aprilie şi-a exprimat profundul regret în legătură cu acest verdict.

De ce a fost condamnat Osman Kavala în Turcia

Acuzat că a încercat să înlăture de la putere guvernul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, Osman Kavala, om de afaceri şi filantrop în vârstă de 64 de ani, a negat întotdeauna acuzaţiile la adresa lui şi a denunţat un "asasinat judiciar" împotriva persoanei sale, sub influenţa şefului statului turc.

Osman Kavala 2015

La sfârşitul lui martie, Erdogan, care încearcă să joace un rol de mediator între Rusia şi Ucraina, a cerut Uniunii Europene "să deschidă rapid capitolele de negociere pentru aderare (...), fără a ceda la calcule cinice".

Negocierile asupra unei eventuale aderări a Turciei la UE, demarate în 2005, s-au împotmolit în ultimii ani, din cauza puternicilor tensiuni dintre Ankara şi Bruxelles asupra mai multor probleme. Aceste tensiuni s-au amplificat după represiunea declanşată de guvernul lui Erdogan în urma tentativei de puci din iulie 2016.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri