După condamnarea la închisoare pe viaţă a activistului şi filantropului Osman Kavala în Turcia, legislativul european susține că țara nu mai are nicio șansă să intre prea curând în UE.
Parlamentul European şi-a exprimat dezaprobarea fermă faţă de condamnarea lui Osman Kavala şi a apreciat că astfel Turcia "şi-a distrus orice speranţă" de a relansa procesul de aderare la Uniunea Europeană, scrie Agerpres. Europarlamentarii deplâng "caracterul injust, ilicit şi arbitrar al detenţiei" de la sfârşitul lui 2017 a lui Kavala, condamnat în 25 aprilie la închisoare pe viaţă, şi cer "eliberarea lui imediată şi necondiţionată".
"Decizând să sfideze în mod deschis hotărârile constrângătoare ale Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în dosarul Osman Kavala şi în alte dosare, guvernul turc a distrus în mod deliberat orice speranţă de a relansa procesul său de aderare la Uniunea Europeană sau de a deschide noi capitole şi a închide capitolele deschise", consideră europarlamentarii.
Citeste si:
Textul fără caracter obligatoriu votat în sesiune plenară la Strasbourg face ecoul condamnării ferme de către şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, care sfârşitul lui aprilie şi-a exprimat profundul regret în legătură cu acest verdict.
De ce a fost condamnat Osman Kavala în Turcia
Acuzat că a încercat să înlăture de la putere guvernul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, Osman Kavala, om de afaceri şi filantrop în vârstă de 64 de ani, a negat întotdeauna acuzaţiile la adresa lui şi a denunţat un "asasinat judiciar" împotriva persoanei sale, sub influenţa şefului statului turc.
La sfârşitul lui martie, Erdogan, care încearcă să joace un rol de mediator între Rusia şi Ucraina, a cerut Uniunii Europene "să deschidă rapid capitolele de negociere pentru aderare (...), fără a ceda la calcule cinice".
Citeste si:
Negocierile asupra unei eventuale aderări a Turciei la UE, demarate în 2005, s-au împotmolit în ultimii ani, din cauza puternicilor tensiuni dintre Ankara şi Bruxelles asupra mai multor probleme. Aceste tensiuni s-au amplificat după represiunea declanşată de guvernul lui Erdogan în urma tentativei de puci din iulie 2016.
Sursa foto: Pixabay
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: