13 Mai 2022

Finlandezii rămân fără curent. Rusia suspendă furnizarea electricității pentru "neplată"



Rusia va suspenda începând de sâmbătă furnizarea de electricitate către Finlanda, a anunţat vineri compania intermediară finlandeză RAO Nordic Oy, deţinută de compania rusească InterRAO, în timp ce operatorul reţelei de electricitate a Finlandei a dat asigurări că se poate lipsi de energia rusească, transmite AFP, citată de Agerpres.

Anunţul survine în contextul creşterii tensiunilor între Helsinki şi Moscova, după ce Finlanda şi-a anunţat intenţia de a adera la NATO ''fără întârziere''.

Presa finlandeză a evocat şi o posibilă oprire a furnizării gazelor naturale din Rusia, dezminţită însă de Moscova.

Compania RAO Nordic Oy a declarat că nu a mai primit din data de 6 mai plăţi pentru energia furnizată Finlandei, susţinând că prin urmare nu mai dispune de mijloace băneşti pentru a plăti electricitatea importată din Rusia, dar speră că ''situaţia se va ameliora curând'' şi livrările vor putea fi reluate.

După acest anunţ, operatorul reţelei de electricitate a Finlandei, societatea Fingrid, a dat asigurări că se poate lipsi de energia rusească.

'Eram pregătiţi pentru asta şi nu va fi greu. Ne putem descurca mărind puţin importurile din Suedia şi Norvegia'', a declarat un reprezentant al acestei companii.



Citeste si