Şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, a anunţat că blocul comunitar va furniza Ucrainei un nou ajutor militar în valoare de 500 de milioane de euro şi şi-a exprimat încrederea că în următoarele zile se va putea ajunge la un acord privind un embargou asupra petrolului rusesc, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Borrell a precizat, într-o discuţie cu presa în marja reuniunii miniştrilor de externe ai G7 de la Weissenhaus (nordul Germaniei), că noul sprijin militar pentru Ucraina va fi pentru armament greu cum sunt tancurile, iar ajutorul total livrat până acum de UE se va ridica astfel la circa 2 miliarde de euro.

"Un nou impuls pentru sprijin militar. (Va fi) mai mare presiune asupra Rusiei, cu sancţiuni economice şi continuarea izolării internaţionale a Rusiei şi combaterea dezinformării", a spus el.

Şeful diplomaţiei UE s-a declarat de asemenea optimist că în următoarele zile ar putea fi convenit un embargou la nivelul Uniunii asupra petrolului rus.

"Sunt sigur că vom ajunge la un acord. Avem nevoie de el şi îl vom obţine. Trebuie să scăpăm de dependenţa de petrolul rus", a adăugat Borrell.

Potrivit acestuia, dacă nu va exista un acord la nivel de ambasadori, "luni când se vor întâlni miniştrii (de externe) vor trebui să se dea un impuls politic".

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri