7 Mai 2007

Desi recomanda fuziunea cu Barclays, actionarii ABN discuta si cu consortiul condos de RBS

Banca olandeza ABN Amro discuta cu Royal Bank of Scotland despre posibila oferta de preluare, iar reprezentantii ABN au spus ca accepta sa primeasca si alte oferte, desi recomanda o fuziune cu Barclays, potrivit NewsIn.

Posibila fuziune a bancii ABN Amro cu Barclays, in valoare de 63,26 miliarde euro, a devenit incerta, dupa ce tribunalul comercial olandez a suspendat joi vanzarea diviziei americane LaSalle a ABN Amro catre Bank of America. Decizia tribunalului comercial olandez faciliteaza insa efectuarea unei oferte de preluare a a celei mai mari banci olandeze de consortiul condus de catre Royal Bank of Scotland (RBS).

Consortiul alcatuit din Royal Bank of Scotland (RBS), banca spaniola Santander si grupul belgiano-olandez Fortis a anuntat ca ar putea plati pana la 72 miliarde euro (98 miliarde dolari), iar surse avizate au spus ca grupul condus de RBS incearca inca sa obtina un acord de siguranta din partea ABN.

Reprezentantii Barclays au spus ca isi mentin oferta pentru ABN, in pofida deciziei tribunalului comercial olandez, iar un purtator de cuvant al ABN, Jochem van de Laarschot, a spus ca reprezentantii ABN recomanda acceptarea ofertei Barclays, care ar pastra mai degraba banca integrala in loc sa o fragmenteze.

"Intre timp, discutam cu consortiul intr-un fel constructiv", a spus seful ABN, care a refuzat insa sa confirme daca reprezentantii ABN se vor intalni cu cei ai consortiului condus de RBS. Nici reprezentantii RBS nu au vrut sa comenteze dupa ce un articol publicat in Wall Street Journal a anuntat ca reprezentantii grupului RBS se vor intalni vineri cu cei ai ABN.



Citeste si