25 Mai 2022

SUA în stare de șoc: 19 copii uciși într-o școală. Atacatorul își luase arme de ziua lui



19 copii și doi adulți au fost uciși de un tânăr de 18 ani, într-o școală din Texas, SUA. Acesta este cel mai grav atac armat la o școală americană din ultimul deceniu. Salvador Ramos, atacatorul în vârstă de 18 ani, își cumpărase o pușcă semiautomată AR-15 de ziua lui.

El a fost împușcat mortal de polițiștii care au intervenit la fața locului.

Băiatul își cumpărase arme de ziua lui. Înainte să plece de acasă, și-a ucis bunica, apoi a intrat într-o școală în care învațau copii cu vârste între 6 și 10 ani, și a deschis focul, la întâmplare.

"Este timpul să transformăm durerea în acțiune", a spus președintele Joe Biden, într-un discurs de la Casa Albă, în care a făcut apel la bunul simț al americanilor pentru a restricționa accesul la arme.

Motivele acestui atac, unul dintre cele mai grave din ultimii ani sunt deocamdată necunoscute. Atacul a avut loc în Uvalde, un oraș de aproximativ 16.000 de oameni aflat la circa 120 de kilometri de granița cu Mexic.

Un agent al Poliției de Frontieră, care lucra în apropiere, a auzit împușcăturile. Bărbatul a intrat în școală fără să aștepte întăriri și l-a împușcat pe atacator, care se afla în spatele unei baricade. Agentul a fost și el rănit.



Citeste si