Guvernul german a dezminţit că ar exista vreun angajament din partea sa de a oferi Poloniei tancuri în schimbul celor oferite de aceasta din urmă Ucrainei, reacţie survenită după ce Varşovia a acuzat Berlinul că ''nu-şi respectă cuvântul''.

Un purtător de cuvânt al guvernului german, Steffen Hebestreit, s-a declarat ''surprins'' de afirmaţiile responsabililor polonezi, la o zi după ce preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a spus că este ''foarte dezamăgit'' de nerespectarea de către Germania a unui angajament de a oferi Poloniei tancuri Leopard-2 în schimbul tancurilor T-72 transmise Ucrainei din stocul armatei poloneze, scrie Agerpres.ro.

Hebestreit a precizat că Polonia - după ce a trimis astfel de tancuri de producţie sovietică Ucrainei, lucru pe care Germania l-a salutat drept un demers ''inteligent şi logic'', întrucât armata ucraineană este familiarizată cu tancurile T-72 şi prin urmare le poate folosi imediat - a cerut să participe la mecanismul de ''schimb circular'', pe care Berlinul l-a pus în practică, de exemplu cu Republica Cehă, ţară care la rândul ei a trimis Ucrainei tancuri T-72.

''Le-am spus ''da'' în principiu, dar că va trebui să vedem ce le putem furniza'', a semnalat purtătorul de cuvânt german, precizând că, după ce guvernul polonez a formulat cererea menţionată, Berlinul i-a transmis acestuia că nu va fi posibil să-i ofere tancuri Leopard-2, tipul cerut de Polonia, întrucât Germania are doar 50 de exemplare, aşadar nu poate ceda niciun tanc de acest tip.

Problema a fost discutată la Berlin de miniştrii de externe german şi polonez, Annalena Baerbock şi Zbigniew Rau, ambii arătându-se concilianţi după întâlnire; Baerbock a vorbit despre o ''neînţelegere'', în timp ce Rau a spus că observă o ''voinţă'' din partea Berlinului de a soluţiona problema, adăugând totodată că ''diavolul stă în detalii''.

Republica Cehă a donat luna trecută Ucrainei zeci de tancuri T-72, în schimbul cărora va primi din partea Germaniei tancuri Leopard-2, dar acestea un model mai vechi şi care necesită recondiţionare.

Sursa foto: DVIDS / U.S. Air Force photo by Tech. Sgt. Josh Rosales

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri