Oraşul Mariupol, din sudul Ucrainei, este expus riscului izbucnirii unui focar major de holeră, în condiţiile în care serviciile medicale sunt deja aproape de colaps, a avertizat Ministerul britanic al Apărării, potrivit Agerpres.

Din cauza războiului, pe străzi se află încă zeci de cadavre, din cauza cărora există riscul major de izbucnire a unui focar de holeră. Există probabil, de asemenea, un deficit critic de medicamente în oraşul Herson, a precizat ministerul într-un mesaj pe Twitter.

Rusia încearcă să furnizeze servicii publice de bază populaţiei din teritoriile ocupate de ruşi, se mai arată în mesaj.

Luna trecută, coordonatoarea pentru situaţii în cadrul OMS Europa, Dorit Nitzan, a declarat că Mariupol, care în prezent este controlat de forţele ruse după săptămâni de asediu şi bombardamente, se numără printre zonele ocupate unde există riscul izbucnirii unui focar de holeră.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri