Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat că autorităţile române continuă eforturile de a spori capacitatea României în facilitarea tranzitului cerealelor ucrainene către terţe pieţe şi, în acelaşi timp, sprijină iniţiativele luate la nivel internaţional pentru găsirea de soluţii alternative, inclusiv, dacă va fi posibil, cele privind deblocarea portului Odessa, relatează Agerpres.

Referitor la posibilitatea deschiderii portului Odessa, Aurescu a spus că el este rezervat, din raţiuni evidente, de ordin militar.

"Am depus eforturi, în ultima perioadă, pentru a spori capacitatea României de a facilita tranzitul cerealelor ucrainene către terţe pieţe. Este un lucru destul de complicat, pentru că până anul acesta nu am avut cereale ucrainene în tranzit, ceea ce este firesc pentru că ele plecau direct din porturile ucrainene, mai ales din portul Odessa către terţe destinaţii.

Vom continua să facem demersuri şi sunt convins că toate autorităţile române care au atribuţii în acest domeniu vor continua să facă demersuri pentru creşterea capacităţilor de tranzit şi, în acelaşi timp, sprijinim toate iniţiativele la nivel internaţional pentru a putea găsi soluţii alternative, inclusiv dacă va fi posibil pentru deblocarea portului Odessa, deşi trebuie să mărturisesc aici că sunt mai degrabă rezervat cu privire la posibilitatea ca portul să fie deschis sau să fie deminat sau să fie utilizat din nou pentru transportul de cereale, din raţiuni evidente, de ordin militar", a spus ministrul Afacerilor Externe, într-o conferinţă de presă.

Retail jobs

Potrivit acestuia, găsirea de soluţii cu privire la exportarea cerealelor din Ucraina este o preocupare prioritară a comunităţii internaţionale.

"Însă această situaţie rămâne pe agenda de preocupări prioritare a comunităţii internaţionale, ea se discută în toate formatele în care pot să fie identificate soluţii, se discută şi în context NATO, şi în context european, şi în context ONU. Sunt eforturi care se fac de către diverse state, şi România va fi parte integrantă, ca şi până acum, a acestor eforturi. În măsura în care putem ajuta, vom ajuta", a declarat Bogdan Aurescu.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri