3 August 2022

Noi măsuri pentru combaterea secetei au fost luate în Portugalia: ce trebuie să știe turiștii



Noi măsuri pentru combaterea secetei au fost luate în Portugalia, printre acestea enumerându-se eliminarea fântânilor ornamentale, una dintre atracțiile turistice din țară, dar și reducerea irigării spațiilor verzi și reînnoirea apei din piscine.

Regiunea turistică Algrave este una dintre una dintre zonele în care acestea măsuri au fost deja introduse. Reprezentanții regiunii susțin că, în urma discuțiilor cu Agenția națională a Mediului din Portugalia, dar și cu oficiali din industria turismului, au stabilit ca aceste noi măsuri să se adauge altora deja introduse pentru salvarea cantităților de apă, scrie Portugal News.

”Ne-am îndreptat cu măsuri spre industria turismului, cea a hotelăriei, cu precădere, unde începusem încă de anul trecut anumite discuții privind nevoia de sustenabilitate”, spun oficialii ai Algrave.

Propunerile autorităților locale au vizat patru segmente în industria turismului, după cum urmează:

  • audituri regulate ale consumului de apă din unitățile de cazare,
  • turiștii și personalul să fie atenți la consumul de apă sau alte pierderi,
  • adoptarea unor practic responsabile în ceea ce privește consumul de apă,
  • cearșafurile și prosoapele vor fi schimbate la două zile, nu în fiecare zi, ca până acum.



Citeste si