Ministrul eston al apărării, Hanno Pevkur, a declarat că integrarea sistemelor de rachete de apărare costieră ale Estoniei şi Finlandei vor putea permite închiderea Golfului Finlandei pentru navele militare ruse, dacă va fi necesar.

Într-un interviu acordat cotidianului finlandez Iltalehti, ministrul eston a subliniat importanţa coordonării acestor sisteme odată cu aderarea Finlandei la NATO, o măsură pe care a convenit-o săptămâna aceasta cu omologul său finlandez, Antti Kaikkonen, notează Agerpres.ro.

”Raze de acţiune a rachetelor de coastă estone şi finlandeze este mai mare decât lăţimea Golfului Finlandei. Aceasta înseamnă că ne putem coordona apărarea cu rachete şi să ne transmitem reciproc toate informaţiile'', a explicat ministrul eston.

Aceasta ar face posibilă blocarea accesului navelor militare ruse în acel golf - pe coasta căruia se află şi oraşul rus Sankt Petersburg -, a cărui lăţime maximă între ţărmul finlandez şi cel eston este de 120 de kilometri.

''Marea Baltică va fi o mare interioară a NATO după ce Suedia şi Finlanda vor adera la NATO. Faţă de cum este acum, situaţia se va schimba'', remarcă ministrul eston al apărării.

Potrivit publicaţiei căreia acesta i-a acordat interviul, Estonia dispune de rachete israeliene Blue Spear, care pot lovi o ţintă navală până la o distanţă de 290 de kilometri, în timp ce rachetele de coastă ale Finlandei au o rază de acţiune de 100 de kilometri.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri