Electrolux, cel mai mare producător european de electrocasnice, a anunţat că a decis să iasă de pe piaţa rusă şi va vinde afacerea din această ţară conducerii locale.

"Electrolux nu are activităţi de producţie în Rusia şi nu va furniza electrocasnice companiei din această ţară", a anunţat într-un comunicat firma suedeză. În urma tranzacţiei, Electrolux va înregistra pierderi de aproximativ 350 milioane coroane suedeze (32,55 milioane dolari) în trimestrul trei din 2022, scrie Agerpres.ro.

Vânzările Electrolux din Rusia au reprezentat anul trecut 1,6% din vânzările grupului.

Separat, compania energetică norvegiană Equinor a anunţat că a finalizat ieşirea de pe piaţa rusă, respectându-şi promisiunea făcută după invadarea Ucrainei de către Rusia.

Este prima ieşire ordonată, completă, din Rusia a unei companii internaţionale de petrol şi gaze, în contextul sporirii presiunilor asupra firmelor globale, cum ar fi TotalEnergies şi ExxonMobil.

În martie, Equinor a informat că nu va mai tranzacţiona petrol rusesc, iar în mai a ieşit din societăţile sale mixte din Rusia şi le-a transferat companiei ruse de stat Rosneft, partenerul său de mult timp.

De atunci, Equinor a rămas cu un singur activ scos la vânzare, zăcământul petrolier arctic Kharyaga din regiunea arctică, operat de firma rusă Zarubezhneft, unde partener e grupul francez TotalEnergies.

"Equinor poate acum confirma ieşirea completă din proiectul Kharyaga, compania nu mai are active sau proiecte în Rusia", a anunţat într-un comunicat firma norvegiană.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri