Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat Occidentul că a subminat economia mondială, cu ceea ce el a prezentat drept o tentativă zadarnică şi agresivă a Vestului de a-şi impune hegemonia, şi a susţinut că puterile în ascensiune din Asia reprezintă viitorul, potrivit Reuters, citat de Agerpres.

SUA şi aliaţii lor au impus Rusiei cele mai severe sancţiuni din istoria modernă pentru ceea ce Putin prezintă drept o „operaţiune militară specială” în Ucraina, răspuns care, potrivit Kremlinului, echivalează cu o declaraţie de război.

Adresându-se Forumului Economic Estic de la Vladivostok, în Extremul Orient, Putin a declarat că sancţiunile împotriva Rusiei au înlocuit pandemia de COVID-19 ca principală ameninţare pentru economia mondială.

"Vorbesc despre febra sancţiunilor occidentale, cu tentativa sa impertinentă şi agresivă de a impune modele de comportament altor ţări, de a le priva de suveranitatea lor şi de a le subordona voinţei lor", a declarat Putin.

Potrivit preşedintelui rus, Occidentul încearcă să-şi impună lumii voinţa, dar că puterea sa este în declin, fiindcă originea creşterii mondiale se află acum în Asia.

"Schimbări ireversibile şi chiar tectonice au avut loc în relaţiile internaţionale", a declarat Putin. "Rolul ţărilor şi regiunilor dinamice şi promiţătoare, în principal regiunea Asia-Pacific, a crescut considerabil", a adăugat el.

Rusia nu poate fi izolată, a susţinut totodată preşedintele rus, subliniind că Moscova va sfida încercările Occidentului de a scoate ţara de pe scena globală.

Putin a declarat că Rusia vede mai multe oportunităţi de intrare pe pieţele din Orientul Mijlociu şi Iran, în urma impunerii de către Occident a unor sancţiuni severe ca răspuns la campania militară a Rusiei în Ucraina.

Referitor la impactul acestor sancţiuni asupra ţării sale, Vladimir Putin a spus că economia rusă se confruntă cu ceea ce el a numit drept agresiune financiară şi tehnologică din partea Occidentului, deşi a recunoscut că unele sectoare industriale şi regiuni întâmpină dificultăţi.

Putin a insistat că sancţiunile occidentale care îi vizează ţara reprezintă un pericol pentru întreaga lume şi şi-au demonstrat lipsa de viziune, în timp ce lume se îndreaptă spre Asia.

Occidentul a subminat economia mondială prin încercările sale „agresive” de a-şi impune dominaţia asupra lumii, fără a reuşi să oprească ascensiunea regiunii Asia-Pacific, consideră preşedintele rus.

Pe tema crizei alimentelor, Putin a spus că Moscova a făcut tot posibilul ca Ucraina să poată să-şi exporte cerealele, însă aceasta nu a rezolvat problema alimentară. El a spus că problemele de pe piaţa mondială a alimentelor ar putea să se intensifice şi că o catastrofă umanitară se profilează.

Putin a spus că va discuta cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, despre limitarea destinaţiilor navelor care exportă cereale ucrainene, întrucât 'cele mai sărace ţări' nu au acces la ele.

„Excluzând Turcia ca mediator, practic toate cerealele care pleacă din Ucraina nu merg în cele mai sărace ţări, ci în Europa. Doar două din 87 de nave merg în ţările în curs de dezvoltare. 60.000 de tone din 2 milioane de tone”, a declarat Putin în cadrul sesiunii Forumului Economic Estic de la Vladivostok, oraş-port pe coasta rusă a Pacificului, potrivit EFE.

"Merită să ne gândim cum să limităm destinaţiile exporturilor de cereale şi altor produse alimentare de-a lungul acestui traseu. Negreşit, voi vorbi despre asta cu preşedintele Turciei, Erdogan", a spus el.

Printre invitaţii la forum se află cel mai înalt legislator chinez Li Zhanshu, actualmente nr.3 în Partidul Comunist chinez.

Putin a declarat că China va plăti Gazprom pentru gazele sale în devize naţionale, pe baza unei parităţi de 50+50 între rubla rusă şi yuanul chinezesc.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri