Sute de mii de americani s-ar putea trezi cu locuințele acoperite de ape, în următorii ani. Conform unei nou analize publicate săptămâna aceasta de organizația nonprofit de cercetare Climate Central, aproximativ 4,4 milioane de acri (17,8 milioane de hectare) de pământ și 650.000 de proprietăți individuale vor fi sub nivelul mării până în anul 2050, pe baza nivelurilor actuale de emisii.

„Pe măsură ce marea crește, liniile de maree se deplasează în sus și în interior”, a declarat Don Bain, consilier principal la Climate Central, care a condus studiul, scrie Futurism.com.

În acest sens, Louisiana pare a fi cel mai vulnerabil stat, peste 25.000 de proprietăți riscând să dispară până în 2050. De fapt, Isle de Jean Charles, care se află în largul coastei Louisianei de Sud și găzduiește Band of Biloxi-Chitimacha-Choctaw, este deja 98% sub apă.

De asemenea, proprietățile ar avea o valoare colectivă de cel puțin 108 miliarde de dolari până la sfârșitul secolului. În plus, cu venituri fiscale mai mici, guvernele locale vor avea, de asemenea, mai puțini bani de investit în orice atenuare semnificativă a schimbărilor climatice.

Dar cercetătorii nu sunt total lipsiți de speranță, deoarece oamenii vor trebui aproape sigur să se adapteze la creșterea nivelului mării, iar unele atenuări sunt încă posibile.

Retail jobs

Sursa foto: unsplash.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri F