Preşedintele iranian Ebrahim Raisi a susţinut că ţara sa nu urmăreşte să se doteze cu arme nucleare şi a atacat dur Statele Unite, în discursul său în faţa Adunării Generale a ONU, unde a estimat că ''hegemonia'' americană este pe cale să se încheie şi ea va fi înlocuită de ''o nouă ordine'' mondială.

''Statele Unite nu pot accepta că unele ţări au dreptul să rămână în picioare şi continuă să confunde militarismul cu securitatea'', a spus Raisi, acuzând Washingtonul că îşi urmăreşte interesele ''pe seama altor ţări'', scrie Agerpres.ro.

El a amintit în discurs asasinarea de către SUA în anul 2020 la Bagdad a generalului iranian comandant al Forţei Al-Quds, Qassem Soleimani, adăugând că în acest caz Iranul va căuta justiţie în faţa tribunalelor.

Cât despre negocierile pentru restabilirea acordului nuclear din anul 2015, liderul iranian consideră că Washingtonul ''a călcat în picioare'' acest pact, motiv pentru care acum Teheranul doreşte ''garanţii'' că cele convenite într-un eventual nou acord vor fi respectate.

Iranul negociază de aproape un an şi jumătate cu Germania, Franţa, Regatul Unit, Rusia, China şi, în mod indirect, cu SUA, restabilirea acelui acord, care limita programul nuclear iranian în schimbul ridicării sancţiunilor internaţionale şi din care Washingtonul s-a retras în anul 2018, în urma deciziei fostului preşedinte Donald Trump.

Raisi a insistat că Iranul ''nu urmăreşte să construiască sau să obţină arme nucleare'' şi a mai susţinut că dă dovadă de ''flexibilitate'' la actualele negocieri, dar şi-a mărturisit clar neîncrederea faţă de Washington.

Sursa foto: unsplash.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri