Rusia a declarat vineri patru provincii ucrainene (Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie) ca fiind parte a teritoriului său, a anunţat într-un discurs preşedintele rus Vladimir Putin, care a semnat împreună cu liderii acelor provincii ''tratatele'' de alipire a lor la Federaţia Rusă şi a cerut Ucrainei ''să înceteze imediat ostilităţile'' şi să revină la masa tratativelor, relatează AFP, preluat de la Agerpres.

''Ne vom apăra teritoriul prin toate mijloacele'', a promis liderul de la Kremlin, acuzând Occidentul că duce în ''război hibrid'' împotriva Rusiei.

''Îndemnăm regimul de la Kiev să înceteze imediat atacurile, toate ostilităţile şi să revină la masa negocierilor'', a cerut Putin în discursul susţinut în faţa membrilor guvernului, ai parlamentului şi altor reprezentanţi ai statului rus.

El a subliniat că Rusia este pregătită să reia negocierile cu Ucraina, dar nu va discuta cu Kievul despre teritoriile de acum anexate, pretinzând că autorităţile ucrainene ''trebuie să respecte libera exprimare a voinţei populare'' a locuitorilor celor patru provincii, o referire la aşa-zisele referendumuri prin care Rusia doreşte să-şi atribuie o bază legală a anexării lor, fără a ţine cont de dreptul internaţional.

Totuşi, Putin a asigurat că Rusia nu urmăreşte restabilirea Uniunii Sovietice. ''URSS a dispărut, trecutul nu mai poate fi adus înapoi. Şi Rusia nu are nevoie de asta în ziua de azi, nu aspirăm la acest lucru'', a promis Putin.

În schimb, el a acuzat Occidentul că doreşte să facă din Rusia o ''colonie'', după ce ''în 1991 Occidentul a sperat că Rusia nu va reuşi să depăşească acest impact (al dispariţiei URSS n.red) şi că ar fi urmat să se dezintegreze singură''.

''Occidentul este gata de orice pentru a prezerva sistemul neocolonial care îi permite să paraziteze şi, în realitate, să jefuiască lumea întreagă. Ei vor să ne vadă ca pe o colonie'', a remarcat Putin, care crede că ''colapsul hegemoniei occidentale'' a devenit ireversibil.

Occidentul ''nu poate trăi liniştit văzând că în lume există o ţară atât de mare şi de extinsă, cu toate aceste teritorii, bogăţii naturale, resurse, şi un popor care nu ştie să trăiască şi nu va trăi niciodată sub ordine străine'', a continuat el în discursul axat pe critici la adresa Occidentului, despre care a mai spus că urmăreşte să distrugă statele care nu sunt dispuse să-şi cedeze suveranitatea şi care nu sunt conduse de lideri dispuşi să fie ''vasalii'' puterilor occidentale.

''De aici provine agresivitatea lor împotriva statelor independente, a valorilor tradiţionale şi culturilor autohtone'', a observat Putin, după care a adresat membrilor auditoriului său întrebarea dacă doresc ''să li se ofere operaţii de schimbare de sex copiilor'' lor, o practică despre care a sugerat că a devenit răspândită în Occident.

El a acuzat de asemenea puterile ''anglo-saxone'' că sunt autoarele sabotajului de săptămâna aceasta asupra gazoductelor Nord Stream. ''Sancţiunile (împotriva Rusiei n.red) nu sunt suficiente pentru anglo-saxoni, au trecut la un sabotaj incredibil'', a susţinut liderul de la Kremlin. ''Organizând exploziile asupra gazoductelor internaţionale (...), ei au început de fapt să distrugă infrastructura energetică europeană'', a acuzat el în continuare.

Şi ''precedentul'' folosirii armelor nucleare aparţine tot Occidentului, a mai remarcat preşedintele rus, amintind de atacurile nucleare americane asupra Japoniei la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Putin şi liderii proruşi instalaţi de Moscova în cele patru provincii ucrainene parţial ocupate de trupele ruse după invazia începută pe 24 februarie au semnat vineri după-amiază în cadrul unei ceremonii la Marele Palat al Kremlinului tratatele de alipire a acestora la Federaţia Rusă, în urma aşa-ziselor referendumuri desfăşurate în acele provincii.

Trupele ruse controlează aproape integral provinciile Lugansk şi Herson şi circa 60% din Doneţk şi Zaporojie.

Retail jobs

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri F