17 Mai 2007

Malta si Cipru au primit acordul pentru aderarea la zona euro, in 2008

Malta si Cipru au primit unda verde pentru adoptarea euro in 2008 din partea principalelor institutii din Uniunea Europeana, Comisia Europeana si Banca Centrala Europeana (BCE).

Comisia Europeana si Banca Centrala Europeana au anuntat miercuri ca tarile-insule din Marea Mediterana sunt pregatite sa adopte euro, moneda care este folosita de 320 de milioane de persoane din 13 tari, informeaza Reuters, potrivit NewsIn. Statutul de membru al zonei euro al Maltei si al Ciprului trebuie sa fie aprobat de catre ministrii de finante ai Uniunii Europene, de sefii de state si de guverne din UE si de Parlamentul european, dar sustinerea acestora este sigura.

"Sper ca la data de 1 ianuarie 2008 cele doua tari noi membre ale zonei euro sa aiba reprezentanti in grupul ministrilor de finante din zona euro, ca sefii bancilor centrale ale celor doua tari sa devina membri ai Consiliului Guvernatorilor Bancii Centrale Europene si ca locuitorii din Malta si din Cipru sa foloseasca euro, ca moneda nationala", a spus comisarul european pentru afaceri economice si monetare, Joaquin Almunia, citat de Reuters.

Ca sa obtina sustinerea Comisiei Europene si a Bancii Centrale Europene, cele doua tari, care au renuntat la legislatia britanica in urma cu 40 de ani si s-au alaturat Uniunii Europene in 2004, au trecut teste privitoare la inflatie, dobanda cheie, datoria publica si stabilitatea monetara.

Inflatia anuala din cele doua tari a fost sub plafonul impus pentru aderarea la zona euro in ultimele 12 luni. Plafonul inflatiei necesar aderarii la zona euro este de 3% pe baza cresterii preturilor in cele trei state cu cele mai scazute rate ale inflatiei din zona euro, Finlanda, Polonia si Suedia, la care se adauga 1,5%.

Dobanda cheie in cele doua tari a fost sub plafonul de 6,4%, iar deficitele bugetare ale Maltei si respectiv Ciprului au fost sub plafonul de 3% din produsul intern brut (PIB), iar datoria publica este in scadere. Monedele nationale din Malta si din Cipru, lira cipriota si lira malteza, au fost stabile in ultimii doi ani in cadrul mecanismului ratelor de schimb ERM-2, care reprezinta testul de stabilitate pentru aderarea euro.

Cele doua tari vor adauga zonei euro 1,2 milioane de locuitori si vor aduce un aport de 0,2% la economia zonei euro in valoare de 8 mii de miliarde euro. Principala industrie din cele doua tari este turismul. La data de 10 euro, ministrii de finante din Uniunea Europeana vor stampila aprobarea aderarii celor doua state la zona euro si vor fixa cursul de schimb cu euro al lirei cipriote si al lirei din Malta.

Cele doua tari vor fi a doua si a treia care adopta euro dintre noile membre ale Uniunii Europene, care s-au alaturat blocului european in 2004. Prima dintre acestea, Slovenia, a adoptat euro la 1 ianuarie 2007.

Urmatoarea tara care asteapta sa intre in zona euro este Slovacia, care vrea sa adopte moneda unica in 2009 si despre care analistii estimeaza ca va intruni criteriile necesare adoptarii monedei europene pana atunci. Statele baltice, insa, la fel ca si noile tari membre ale Uniunii Europene, Bulgaria si Romania este improbabil sa adopte curand moneda europeana, din cauza presiunilor inflationiste accentuate.



Citeste si