Colegiul Comisarilor din cadrul Comisiei Europene a aprobat intrarea României în Schengen. Comisarul social-democrat suedez, Ylva Johansson a ținut un discurs în care a anunțat că Uniunea Europeană este gata să accepte aderarea României, Bulgariei și Croației la spațiul Schengen.

Comisia Europeană cere Consiliului să ia deciziile necesare, fără nicio întârziere, pentru a permite aderarea deplină a României, Bulgariei şi Croaţiei la Spaţiul Schengen.

„În fiecare zi oamenii trec frontierele Schengen pentru interes propriu sau pentru călătorii de afaceri. Schengen e una dintre cele mai mari realizări ale Uniunii Europene, face să crească economia dar și standardul de viață al oamenilor. Acum e momentul să mai între încă trei țări. Vă prezint astfel comunicarea deplină privind participarea României, Bulgariei și Croației la Spațiul Schengen. Schengenul înseamnă Europa. Aceste state merită pe deplin să se simte europene (...) Asta înseamnă o gestionare eficientă a vizelor, conectarea la sistemele de informații.

Bulgaria, România și Croația sunt gata să adere. Mă aștept de la statele membre să ia decizia în interesul tuturor. Este o șansă istorică pentru aceste țări”, a declarat Comisarul social-democrat suedez, Ylva Johansson.

"De ani de zile, aceste state membre au contribuit în mod semnificativ la buna funcţionare a Spaţiului Schengen, inclusiv în perioada pandemiei şi, mai recent, de când se confruntă cu consecinţele fără precedent ale războiului din Ucraina. Deşi cele trei ţări sunt deja obligate parţial să respecte regulile Schengen, controalele la frontierele interne cu aceste state membre nu au fost ridicate şi, prin urmare, ele nu se bucură pe deplin de beneficiile care decurg din apartenenţa la Spaţiul Schengen (...) A deveni pe deplin parte a Spaţiului Schengen este o cerinţă pentru aceste state membre şi, prin urmare, ar trebui să li se permită să facă acest lucru, având în vedere că îndeplinesc condiţiile", mai precizează Comisia Europeană, potrivit Agerpres.

Ce este, concret, spațiul Schengen

Spațiul Schengen este o zonă de circulație liberă în Europa, conformă cu acordul de liberă circulație semnat la 14 iunie 1985 în localitatea luxemburgheză Schengen.

Citeste si:
Ministrul olandez de Externe: Vom susține aderarea României la...
Ministrul olandez de Externe:...

Practic, prin acest acord, statele membre într-o primă fază ale acestui spațiu, Belgia, Franța, Germania, Luxemburg, și Țările de Jos, au eliminat controalele pentru persoane la frontierele dintre ele, astfel încât a devenit posibilă trecerea frontierei între oricare două asemenea state fără prezentare de acte de identitate și fără opriri pentru control.

Ulterior, alte valuri de aderare au adăugat noi țări la acest acord, după cum urmează: Italia (1990), Spania și Portugalia (1991), Grecia (1992), Austria (1995), Danemarca, Suedia și Finlanda (1996), apoi Islanda și Norvegia (2001).

O nouă decizie privind privind extinderea spațiului Schengen a fost luată la sfârșitul anului 2007 de Consiliul UE, fiind astfel eliminate controalele la frontierele terestre și maritime pentru Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia și Ungaria.

Citeste si:
Premierul olandez: România şi Bulgaria pot adera la Schengen când...
Premierul olandez: România şi...

Ulterior, la sfârșitul lunii martie 2008, au fost eliminate controalele pentru zborurile interne Schengen în aeroporturi pentru țările incluse în acest ultim val.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri