18 Noiembrie 2022

O companie aeriană promite zboruri nelimitate pentru un an întreg, la un preț derizoriu



Ca pentru a răscumpăra ocaziile pierdute de călătorie pe timpul pandemiei, o companie aeriană lansează o ofertă care pare prea bună pentru a fi crezută. Și totuși este adevărată: zboruri timp de un an întreg la prețul de numai 599 dolari.

Astfel, compania aeriană Frontier Airlines cu sediul în Denver, Colorado, promite zboruri nelimitate timp de un an, este drept că numai pentru rezidenții Statelor Unite în vârstă de peste 18 ani, transmite CNN.

Lansat inițial doar pentru zboruri interne, serviciul va acoperi acum însă și Mexicul, America de Sud și Caraibe.

Prin urmare, cei care vor opta pentru acest abonament, numit "GoWild! Pass", vor putea zbura, practic, către oricare dintre destinațiile aflate pe teritoriile amintite, începând cu data de 23 mai 2023, la prețul de 599 dolari per abonament.

Publicația notează însă că cei care cumpără aceste abonamente vor putea să facă rezervări numai contra unei taxe de 0,01 dolari la care se adaugă și alte comisioane, înusmate acestea începând de la 14,60 dolari per zbor - dar numai dus.

De asemenea, CNN notează că mai există o restricție suplimentară: posesorii acestor abonamente vor putea rezerva zboruri interne numai cu o zi înainte de zborul efectiv, iar zboruri internaționale (către destinațiile amintite mai sus) cu 10 zile înainte.

Nu în ultimul rând, compania arată și faptul că ultimele locuri disponibile în avioane nu vor fi garantate.



Citeste si