18 Noiembrie 2022

Un înalt oficial rus pretinde că ucrainenii au doborât MiG-ul românesc în martie



Președintele Dumei de Stat de la Moscova, Viaceslav Volodin, lansează una dintre clasicele dezinformări rusești pe rețeaua socială Telegram, afirmând că o rachetă ucraineană ar fi doborât în martie un MiG-21 Lancer românesc, din greșeală.

Într-o postare pe Telegram privind ”eșecul NATO” care ar fi fost dovedit de războiul din Ucraina, Volodin dă ca prim exemplu ”momentul când un avion de luptă românesc a fost doborât de o rachetă peste Marea Neagră.” Șeful camerei inferioare a Parlamentului rus vrea să spună că ucrainenii ar fi doborât din greșeală avionul românesc pe 2 martie.

Ce s-a întâmplat de fapt cu MiG-ul românesc

Atunci, un MiG-21 LanceR s-a prăbușit în județul Constanţa. Imediat după el a căzut și un elicopter care plecase în căutarea sa. În total, 8 oameni și-au pierdut viața. Ulterior, pe 12 aprilie, un alt MiG-21 a avut probleme tehnice după ce a decolat tot de la baza militară Mihail Kogălniceanu din Constanța.

Din 1994 și până azi, 20 de aeronave de tip MiG-21 LanceR s-au prăbușit în România.

Nimeni nu a sugerat până acum că incidentele aeriene implicându-le ar avea vreo legătură cu Ucraina sau cu Rusia, ci doar cu vechimea acestor avioane de luptă. Pe 15 aprilie, toate aeronavele MiG-21 LanceR din dotarea Forțelor Aeriene Române au fost suspendate de la activitățile de zbor.

Vasile Dîncu, la acel moment ministrul Apărării, afirma că ”din păcate, vechimea foarte mare a acestor aeronave își spune cuvântul [...] Nu ne putem permite să riscăm viața acestor oameni și suntem obligați să căutăm cele mai bune soluții”.

Drona căzută la Zagreb

Și al doilea exemplu dat de Viaceslav Volodin are legătură cu țara noastră. Președintele Dumei vorbește despre ”o dronă veche, de pe vremea Uniunii Sovietice” care ar fi survolat ”cu o bombă de 120 de kilograme teritoriile României, Ungariei, Croației - trei țări NATO - și a explodat la Zagreb. În realitate, nici acum nu s-a anunțat oficial de unde provenea drona militară care a survolat România, a căzut la Zagreb și a avariat aproape 100 de mașini. Se știe însă că nu transporta nicio bombă.

”Imaginați-vă ce s-ar întâmpla dacă Zelenski ar avea o armă nucleară”, scrie Volodin, punând în paralel aceste incidente cu cel din Polonia. ”Regimul de la Kiev, înarmat de NATO, a devenit groparul Alianței”.



Citeste si