29 Noiembrie 2022

Casa Albă neagă că Statele Unite ar profita ca urmare a exporturilor de gaze către Europa



Casa Albă a respins acuzaţiile potrivit cărora Statele Unite ale Americii ar profita de pe urma preţurilor exagerate la livrările de gaz natural lichefiat (GNL) în Europa, relatează DPA, citată de Agerpres.

Un responsabil al guvernului american a respins această acuzaţie, catalogând-o drept neadevărată, într-o conferinţă de presă luni seara, în care a afirmat că Washingtonul a pus accentul pe livrările de GNL pentru a ajuta Europa să se pregătească de iarnă.

Cea mai mare parte a gazului lichefiat din SUA este exportat, prin intermediul unor contracte pe termen lung, de companii străine care se ocupă de comerţul cu energie, a spus el. Printre acestea se numără câteva companii europene care revând apoi gazul lichefiat contractat consumatorilor europeni, potrivit oficialului american, citat de DPA.

Ţările europene caută în prezent modalităţi pentru a înlocui aprovizionarea cu hidrocarburi după ce Rusia şi-a redus substanţial livrările de gaze naturale către ţările europene, ca represalii la sancţiunile impuse de Occident în urma invadării Ucrainei de către Moscova.

Ministrul german al economiei, Robert Habeck, a acuzat recent ţările exportatoare de gaz lichefiat de creşterea exagerată a preţurilor pe fondul crizei energetice actuale. Declaraţia Casei Albe intervine după ce mai mulţi responsabili europeni au afirmat săptămâna trecută, sub rezerva anonimatului, pentru Politico.eu, că SUA profită de pe urma războiului din Ucraina, prin vânzarea gazului lichefiat la preţuri exorbitante.



Citeste si