7 Decembrie 2022

Proiect UE: Drepturile parentale să fie recunoscute în toate statele, indiferent de natura lor



Comisia Europeană a prezentat o propunere de proiect prin care să "strângă" relațiile familiale pe întreg teritoriul Uniunii Europene, indiferent de ce natură ar fi acestea.

Propunerea dorește să asigure drepturile copiilor, inclusiv cu privire la identitate și non-discriminare, atunci când își schimbă domiciliul pe teritoriul statelor UE, măsură care este așteptată să creeze controverse în anumite țări, spre exemplu cele cu politici restrictive la adresa relațiilor între persoane de același sex, conform Euractiv.

"Toți copiii ar trebui să aibă aceleași drepturi indiferent de cum s-au născut și de ce natură este familia lor", a declarat comisarul european pe Justiție Didier Reynders, conform aceleiași surse.

La baza motivării propunerii, spune Comisia Europeană, sunt cei aproximativ două milioane de copii din Europa care se găsesc la momentul actual în situația de a nu le putea fi recunoscute drepturile din cauza diferențelor de interpretare a noțiunii de "părinte" în sistemele legislative ale celor 27 de țări membre.

Prin urmare, propunerea, presupunând că va fi transpusă în legislație, prevede ca deciziile unei instanțe în ce privește drepturile parentale dintr-o anumită țară UE să fie recunoscute și în celelalte țări membre ale blocului comunitar.

Mai mult, Comisia Europeană a propus să fie instituit inclusiv un așa-numit certificat parental european.

Tot la baza acestui proiect, mai spune sursa citată, stă cazuistica europeană, dând exemplul unui caz când fiicei unui cuplu din Spania, format din persoane de același sex, i-a fost refuzat certificatul de naștere în Bulgaria din cauza faptului că legislația din această țară nu recunoaște căsătoria între persoane de același sex și nici drepturile parentale pentru acestea, cum ar fi cele de adopție.



Citeste si