Cancelarul austriac Karl Nehammer continuă să se opună intrării țării noastre în Schengen, chiar și după discuțiile cu delegația PPE, invocând problema migrației și securitatea europeană.

Cancelarul austriac Karl Nehammer a declarat miercuri seară, înaintea consiliului JAI de joi, că România și Bulgaria, dar și Ungaria, au nevoie de sprijin pentru a întări controlul granițelor, fără a spune explicit că se va opune aderării celor 2 țări la spațiul Schengen. ”Cred că trebuie să fim realiști. Avem peste 75.000 de migranți care nu au fost înregistrați nicăieri. Granițele UE nu funcționează. Avem o problemă cu securitatea UE”. Nehammer a vorbit despre un nou calendar pentru România și Bulgaria, cu un termen limită în primăvara 2023.

El a insistat pe tema crizei migranților, declarând-o ”o problemă de securitate”, care duce la viziunea țării sale asupra spațiului Schengen. ”Miza e securitatea cetățenilor noștri”, a spus Nehammer.

Anterior, Nehammer a avut discuții cu reprezentații PPE. ”România, Croația și Bulgaria și-au făcut temele, de aceea susținem creșterea Schengen”, a spus Manfred Weber, președintele Partidului Popular European. Iar preşedintele Klaus Iohannis a spus că aderarea României la Spaţiul Schengen se va afla joi pe masa Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne şi că până la acel moment se mai poartă negocieri.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că România va merge "până la capăt" cu demersurile de aderare la spaţiul Schengen şi va cere un vot în acest sens în Consiliul JAI din 8 decembrie, subliniind că "starea de incertitudine nu mai poate continua". "Mâine la Consiliul JAI vom merge la vot. Integrarea în spaţiul Schengen este obiectivul nostru naţional".

Map of the Schengen Area

Marţi, la Tirana, cu ocazia unui summit între Uniunea Europeană şi Balcanii de Vest, Nehammer a spus că Viena se opune aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen. "Ministrul de interne a spus clar. Austria nu este de acord cu extinderea (spaţiului Schengen) cu România şi Bulgaria. Este nevoie de mai mult timp. Avem 75.000 de imigranţi ilegali neînregistraţi în Austria. Asta înseamnă că au trecut graniţa externă a Uniunii Europene şi au ajuns într-o ţară fără ieşire la mare, cum este Austria. Trebuie să răspundem mai întâi acestor întrebări legate de securitate", a declarat Nehammer.

Citeste si:
Ministrul olandez de Externe: Vom susține aderarea României la...
Ministrul olandez de Externe:...

Austria este singura țară care se mai opune aderării României la spațiul Schengen. Comisia Europeană a dat deja oficial undă verde intrării noastre în spațiul Schengen.

De ce a durat atât de mult aderarea României la Schengen

România a semnat acordul de intrare în zona Schengen la 1 ianuarie 2007, odată cu cel de aderare la Uniunea Europeană. Ar fi trebuit să intrăm în 2011, dar în 2021, Franţa şi Germania au cerut oficial amânarea aderării Bulgariei şi României la Spaţiul Schengen, susţinând că această aderare ar fi "prematură" din cauza unor "carenţe", care au legătură cu securitatea şi justiţia, cu corupţia şi criminalitatea organizată.

În cadrul Reuniunii Consiliului JAI din 20 septembrie 2011 s-a amânat punerea pe ordinea de zi a aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen în două etape, pentru a se evita votul împotrivă din partea Olandei şi Finlandei.

Citeste si:
Lucian Bode, înainte de votul pe Schengen: România va solicita azi...
Lucian Bode, înainte de votul...

În 11 decembrie 2018, plenul Parlamentului European a adoptat, cu 514 de voturi pentru, 107 împotrivă şi 38 de abţineri, o rezoluţie prin care solicita admiterea imediată a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen.

La 7 iulie 2021, Comisarul european pentru afaceri interne Ylva Johansson cerea primirea Bulgariei, Croaţiei şi României în spaţiul Schengen, adăugând că ar trebui adoptate măsuri împotriva ţărilor care încalcă regulile şi impun în mod nejustificat controale frontaliere.

În 24 mai 2022, Comisia Europeană a cerut din nou admiterea României şi Bulgariei în Schengen, după ce au îndeplinit criteriile de aderare, conform Raportului privind starea spaţiului Schengen pentru 2022.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri