Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a dispus convocarea ambasadoarei Republicii Austria la Bucureşti la sediul MAE, pentru a i se comunica poziţia României cu privire la aderarea la spaţiul Schengen şi protestul MAE faţă de atitudinea nejustificată şi inamicală a Austriei, "care va produce consecinţe inevitabile asupra relaţiilor bilaterale".

"Ambasadoarei Austriei i s-a transmis că votul negativ al Vienei surprinde cu atât mai mult în contextul existenţei unor relaţii diplomatice îndelungate, cu o tradiţie de peste 100 de ani, între ţările noastre, precum şi al cooperării bilaterale substanţiale în special în domeniul economic - Austria fiind unul dintre partenerii economici cei mai importanţi ai României şi al doilea investitor străin pe piaţa românească. În egală măsură, colaborarea româno-austriacă în plan regional şi european, precum şi coordonarea strânsă în dosare de interes comun în plan internaţional ar fi trebuit să cântărească considerabil în decizia de vot a Austriei", a anunţat MAE, într-un comunicat transmis Agerpres.

De asemenea, i s-a transmis ambasadoarei protestul ferm faţă de acuzaţiile exprimate de autorităţile austriece cu privire la aşa-zise presiuni asupra firmelor austriece, afirmaţii care sunt inadmisibile, nefiind în conformitate cu realitatea.

"În continuare, MAE va rămâne deplin angajat, alături de Ministerul Afacerilor Interne şi celelalte instituţii româneşti implicate, pentru realizarea obiectivului aderării României la spaţiul Schengen, ca parte esenţială a consolidării securităţii interne a Uniunii Europene în ansamblul său. MAE reaminteşte faptul că în toată această perioadă partea română a acţionat ferm, prin demersuri concrete şi complexe, reuşind cu succes înlăturarea obiecţiilor Regatului Ţărilor de Jos şi Suediei. În acest context, trebuie subliniat că votul Olandei din Consiliul JAI din 8 decembrie nu a fost dat împotriva României, aşa cum a fost clar menţionat de partea olandeză în cadrul reuniunii", se adaugă în comunicat.

Totodată, MAE îşi exprimă aprecierea deosebită pentru sprijinul de care România a beneficiat din partea Preşedinţiei cehe a Consiliului UE, a Comisiei Europene şi a Parlamentului European, a tuturor partenerilor europeni, precum şi a partenerilor de cooperare din ţara noastră care au sprijinit demersul României.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri