Parlamentul României a decis, prin vot, acceptarea solicitării venită de la Președintele Klaus Iohannis cu privire la organizarea, pe teritoriul României, a Grupului de Luptă Aliat, condus de Franța. Plenul reunit a aprobat solicitarea cu 309 de voturi „pentru”, respectiv 5 voturi „împotrivă”, conform Agerpres.

„Găzduirea de către România a unuia dintre cele patru Grupuri de Luptă Aliate pe teritoriul naţional va demonstra unitatea Alianţei şi va contribui semnificativ la o integrare a structurilor operaţionale ale Armatei Române cu forţele aliate, va duce la creşterea coeziunii şi întărirea posturii de descurajare şi apărare a Alianţei şi, nu în ultimul rând, va întări parteneriatul strategic cu Franţa şi va îmbunătăţi relaţiile cu Belgia şi Ţările de Jos", se arată în scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis, prin care a solicitat Parlamentului să aprobe constituirea acestei structuri.

Decizia de a organiza patru noi Grupuri de luptă în zona flancului estic, în România, Bulgaria, Slovacia și Ungaria a venit încă din timpul Summit-ului extraordinar al NATO din martie anul acesta, eveniment organizat ca răspuns la invazia rusă din Ucraina. În contextul situației delicate din această regiune și a prelungirii războiului, NATO a dorit să-și întărească pozițiile. Grupul de luptă de la noi, ce va fi organizat sub conducere militară franceză, după ce Hexagonul și-a arătat deschiderea în acest sens, are scop defensiv, de descurajare a unui potențial atac.

„Declanşarea invaziei armate a Ucrainei de către Federaţia Rusă ne obligă să gestionăm o situaţie de securitate deosebită în regiune, atât pentru ţara noastră, cât şi pentru regiunea euro-atlantică, cu accent pe statele membre NATO din Flancul estic", a mai punctat Iohannis.

Sursa foto: sashk0 / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri