Minele din Soledar, cele mai mari din Europa centrală și de est, ascund o rețea de tuneluri din care rușii cu greu vor mai putea fi scoși, mercenarii Wagner anunțând deja că dețin controlul asupra intrării în complexul de 5 mine.

Istoria minelor de la Soledar începe cu mult timp în urmă, după unele surse chiar de la începutul secolului XVIII, când minerii care începeau primele excavații în zonă au construit o fortăreață de lemn situată în centrul viitorului oraș.

Etimologia cuvântului, de fapt, face trimitere chiar la sare, Soledar însemnând, efectiv, "un dar al sării".

Ulterior, localitatea s-a dezvoltat, iar în anul 1885 minele de sare din această zonă, unde cu milioane de ani în urmă se aflau apele unei mări, produceau deja 70% din producția națională de sare a Ucrainei.

Mine de sare Soledar

Sursă foto: Shutterstock / Marianna Ianovska

Mai recent, unul dintre cei mai mari producători de sare din Europa, Artemsil, a deschis chiar un traseu turistic în complexul de mine, în interiorul acestora fiind amenajate de altfel chiar și un teren de fotbal subteran, un cinematograf, o sală de jocuri video, biliard și bowling, tenis de masă, precum și un restaurant.

Printre atracții, se află de asemenea și o vastă sală subterană care a găzduit cândva concerte de muzică clasică.

Mai mult, cei care au construit traseul turistic, au creat inclusiv sculpturi din sare, capele și grote.

Sursă foto: Shutterstock / Havoc

Pe lângă valoarea efectivă a minereului de sare, însă, pierderea minelor este îngrijorătoare și din perspectiva faptului că rețeaua de tuneluri a acestora are aproximativ 200 de kilometri, în unele locuri acestea ajungând și la sute de metri adâncime iar în altele comunicând chiar cu suprafața, ceea ce înseamnă că, teoretic, mercenarii Wagner pot ataca în zone din spatele liniei actuale a frontului.

Mai mult decât atât, dimensiunea tunelurilor permite inclusiv trecerea grupurilor de infanterie, dar și a tancurilor.

Astfel, deși în acest moment localitata este revendicată atât de ruși cât și de ucraineni, aceștia din urmă spunând că localitatea nu este cucerită în totalitate, este o certitudine faptul că mercenarii Wagner au ocupat intrarea în mină, aceștia postând inclusiv imagini din interiorul minei pe rețelele de socializare.

În tot acest timp, Occidentul dezbate, încă, dacă și ce tip de armament greu să trimită Ucrainei, fiecare zi care trece putând să facă acest efort tot mai puțin util.

Sursa foto: Shutterstock / Oleg Totskyi

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Luca Dinulescu
Luca Dinulescu este jurnalist, activând anterior pentru publicații precum Digi 24, Adevărul sau Academia Cațavencu. A desfășurat de asemenea o activitate publicistică constând în patru volume publicate, între acestea numărându-se proză, nuvele și benzi desenate. Este absolvent de Regie Film și a fost de asemenea posesor al bursei J.W.Fulbright pe scenaristică și regie de film.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri