Într-o mișcare fără precedent, care atestă deterioarea situației de pe flancul estic, NATO a luat decizia de a reloca avioane de recunoaștere și război electronic AWACS pe aeroportul Otopeni, după cum arată MApN într-un comunicat.

Astfel, transmite instituția, aeronave AWACS (Airborne Warning and Control System) din cadrul Forţei Aeropurtate a NATO de Avertizare Timpurie şi Control vor ateriza pe 17 ianuarie în Baza 90 Transport Aerian din Otopeni.

Baza permanentă a acestor aeronave este la Geilenkirchen, Germania, iar transportarea lor în România are loc "în contextul aplicării măsurilor de întărire a posturii defensive a Alianţei în regiunea Mării Negre", a precizat MApN.

Aeronavele AWACS vor executa, în perioada următoare, zboruri de recunoaştere şi supraveghere pe teritoriul ţărilor membre NATO.

”Nu trebuie să existe nicio îndoială cu privire la hotărârea NATO de a proteja și apăra fiecare centimetru de teritoriul aliat”, a declarat purtătorul de cuvânt al NATO, Oana Lungescu.

„AWACS-ul nostru poate detecta aeronave la sute de kilometri distanță, făcându-le o capacitate cheie pentru descurajarea și postura de apărare a NATO. Mulțumesc României pentru găzduirea aeronavei, ceea ce aduce o contribuție importantă la avertizarea noastră timpurie”, a mai spus Oana Lungescu.

Avionul NATO de spionaj (AWACS) este, în esență, un Boeing modificat care are capacitatea de a detecta aeronave, nave, vehicule, rachete și proiectile trase de la distanțe mari. Acesta poate de asemenea comanda și controla spațiul de luptă într-un angajament aerian prin direcționarea loviturilor avioanelor.

Sursa foto: Shutterstock / Soos Jozsef

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri