18 Ianuarie 2023

Bulgaria, țara care a salvat Ucraina, prin ajutoarele trimise în secret, în primele luni ale războiului



Bulgaria a furnizat Ucrainei combustibil şi muniţii în secret şi prin intermediari, în cantităţi decisive pentru a putea rezista în primele luni ale agresiunii militare ruse, a confirmat fostul premier bulgar Kiril Petkov într-un interviu televizat, transmite agenţia EFE, citată de Agerpres.

''Mare parte din motorina Ucrainei, până la 40%, a venit în anumite perioade din Bulgaria. Am ajutat astfel Ucraina, pentru că fără combustibil nu putea susţine războiul'', a explicat fostul premier proeuropean, şcolit la Harvard şi care a condus guvernul de la Sofia din decembrie 2021 până în iunie 2022, când a fost demis prin moţiune de cenzură.

Combustibilul trimis Ucrainei de guvernul de la Sofia a fost achiziţionat chiar de la rafinăria companiei ruse Lukoil din Bulgaria.

''În plus, deşi nu au existat exporturi directe, ci prin Polonia, România, SUA şi Regatul Unit, o mare parte din proiectilele Ucrainei sunt de producţie bulgară'', a mai spus fostul premier Kiril Petkov, lider al partidului de dreapta ''Continuăm Schimbarea''.

Cei de la politico.eu notează chiar că Bulgaria, cea mai săracă țară din UE, a salvat Ucraina, dar au ținut secret ajutorul din cauza relațiilor apropiate dintre Sofia și Moscova.

Bulgaria a fost considerată luni la rând singura ţară din NATO, în afară de Ungaria, care nu a oferit ajutor militar Ucrainei. Aceasta este o temă delicată în Bulgaria, ţară cu legături tradiţionale strânse cu Rusia şi unde Partidul Socialist s-a opus oricărui ajutor militar pentru Ucraina, motiv pentru care premierul Petkov l-a furnizat în secret.

Declaraţiile acestuia din urmă coincid cu un reportaj de investigaţie publicat de cotidianul conservator german 'Die Welt', care consideră că ajutorul militar secret al Bulgariei a contribuit major la apărarea Ucrainei în primele luni ale invaziei ruse.

Potrivit unor analişti şi experţi locali, Bulgaria a trimis Ucrainei de la începutul agresiunii ruse materiale militare în valoare de circa două miliarde de euro, finanţare în mare parte de SUA şi Regatul Unit.



Citeste si