Joe Biden a bagatelizat scandalul legat de descoperirea unor documente confidenţiale datând din perioada vicepreşedinţiei sale la un think tank şi în casa familiei sale, spunând că este "fără importanţă", relatează AFP, conform Agerpres.

"Uite, am găsit nişte documente (...) care au fost depozitate în locul nepotrivit, le-am predat imediat Arhivelor şi Departamentului de Justiţie", le-a spus preşedintele american în cursul unei vizite în California jurnaliştilor care l-au întrebat în legătură cu acest subiect.

"Cred că veţi vedea că este fără importanţă. Nu am nici un regret. Fac ceea ce mi-au spus avocaţii că vor să fac. Exact asta facem", a continuat el, adăugând că cooperează "în totalitate" cu justiţia.

Aceasta este o afacere delicată pentru Biden care intenţionează să candideze din nou în 2024 şi pentru democraţi în ansamblu.

Primele documente clasificate au fost descoperite pe 2 noiembrie la Penn Biden Center, un think tank din Washington unde Joe Biden avea cândva un birou, şi raportate Arhivelor Naţionale.

În decembrie, avocaţii preşedintelui au găsit apoi, în garajul casei sale din Wilmington, Delaware, "un număr mic de documente" potenţial confidenţiale şi au avertizat Departamentul de Justiţie.

Şi în ianuarie, aceşti avocaţi au scos al lumină un document confidenţial, de data aceasta într-o cameră adiacentă garajului casei. A doua zi, avocatul preşedinţiei a mai descoperit acolo cinci pagini.

Pentru a reduce la tăcere suspiciunile privind "standarde duble", Departamentul de Justiţie a încredinţat investigaţiile acestui caz unui procuror special independent, aşa cum a procedat şi în cazul lui Donald Trump.

Opoziţia republicană a denunţat comunicarea la limită a executivului. Profitând de uşoara sa majoritate în Camera Reprezentanţilor, ea a iniţiat o anchetă parlamentară şi a cerut mai multe informaţii.

Sursa foto: Shutterstock / numenastudios

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri