Un set de măsuri destinate să ajute gospodăriile poloneze să facă faţă creşterii facturilor la încălzire va costa 4,5 miliarde zloţi (1,04 miliarde de dolari), potrivit unui proiect de act normativ publicat vineri pe pagina de Internet a Parlamentului de la Varşovia, transmite Reuters, conform Agerpres.

Autorităţile poloneze au promis că vor limita la 40% majorările de preţuri la încălzire, pe măsură ce impactul războiului din Ucraina asupra buzunarelor alegătorilor vine într-un act electoral.

"Consiliul de miniştri recunoaşte că proiectul este urgent deoarece gospodăriile trebuie să beneficieze de sprijin sub forma unei reduceri a facturilor la încălzire pe fondul creşterii preţurilor la combustibili", susţine premierul polonez Mateusz Morawiecki, într-o scrisoare ataşată draftului de act normativ.

Potrivit proiectului de lege, dacă preţul energiei termice în sistemul centralizat va creşte cu mai mult de 40% peste preţurile de la 30 septembrie 2022, companiile energetice vor fi despăgubite astfel încât majorarea costurilor să nu fie transferată pe seama consumatorilor.

Dacă proiectul va deveni lege, măsura va fi finanţată prin utilizarea banilor de la un fond înfiinţat pentru a ajuta firmele afectate de pandemia de COVID-19. Banii din acest fond au fost strânşi prin utilizarea unor obligaţiuni emise de fondul suveran PFR şi de banca publică de dezvoltare BGK.

În 2022, Polonia a promis că va limita creşterea facturilor la încălzire la 40% însă cu toate acestea unii consumatori au primit facturi majorate cu peste 100%.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri