20 Februarie 2023

Preşedintele american Joe Biden a sosit în Polonia cu trenul, după vizita surpriză din Ucraina



Preşedintele american Joe Biden a sosit luni seară în Polonia cu trenul din Ucraina, după o vizită-surpriză la Kiev, a informat agenţia de presă poloneză PAP, citată de France Presse, preluat de Agerpres.

Joe Biden a sosit în jurul orelor 20.30 la gara Przemysl din sud-estul Poloniei, a precizat PAP.

Preşedintele american s-a întâlnit la Kiev cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski. Cei doi lideri s-au văzut ultima dată la 21 decembrie, în timpul unei deplasări istorice a şefului statului ucrainean la Washington, în cadrul primei sale vizite în străinătate după izbucnirea războiului.

Biden a anunţat cu prilejul vizitei sale la Kiev un ajutor suplimentar în valoare de 500 de milioane de dolari şi a transmis că în această săptămână va anunţa noi sancţiuni împotriva Rusiei.

Preşedintele american a promis noi arme Ucrainei, asigurând totodată această ţară de sprijinul 'neclintit ' al SUA în faţa invaziei ruse.

'Voi anunţa livrarea altor echipamente esenţiale, în special muniţie de artilerie, sisteme antiblindaj şi radare de supraveghere aeriană', a afirmat Joe Biden, potrivit unui comunicat al Casei Albe, citat de AFP.

La rândul său, Zelenski a declarat că a discutat cu Biden despre armament cu rază lungă de acţiune.

Vizita lui Biden nu a fost anunţată din raţiuni de securitate. Detaliile referitoare la programul şi la modul în care Biden a ajuns la Kiev rămân neclare, scrie dpa.



Citeste si