Dmitri Medvedev, fost preşedinte al Federaţiei Ruse şi un fidel suporter al actualului şef de stat, Vladimir Putin, a afirmat că furnizarea în continuare de arme Kievului riscă să conducă la o catastrofă nucleară globală, reiterându-şi ameninţarea nuclear în contextul războiului din Ucraina, informează Reuters, preluat de Agerpres.

Retorica apocaliptică a lui Dmitri Medvedev este percepută ca o încercare de a descuraja NATO, condusă de SUA şi aliaţii occidentali ai Kievului, să se implice şi mai mult în războiul declanşat în urmă cu un an, care provoacă eşecuri Moscovei pe câmpul de luptă.

Cele mai recente declaraţii ale lui Medvedev, care este vicepreşedintele puternicului Consiliului de Securitate al preşedintelui Putin, survin după avertismentul nuclear al liderului de la Kremlin de săptămâna trecută şi declaraţiile sale de duminică, în care a prezentat confruntarea Moscovei cu Occidentul ca pe o bătălie existenţială pentru supravieţuirea Rusiei şi a poporului rus.

"Desigur, pomparea armelor poate continua... şi poate împiedica orice posibilitate de relansare a negocierilor", a declarat Medvedev pentru cotidianul Izvestia."Inamicii noştri exact asta fac, nedorind să înţeleagă că obiectivele lor vor duce cu siguranţă la un fiasco total. Pierderi pentru toată lumea. Un colaps. Apocalipsa. Unde uiţi pentru secole de viaţa de dinainte, până când molozul încetează să mai emită radiaţii".

Sursa foto: Ministerul Rus al Apărării

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri