Manila, 10 mar /Agerpres/ - Filipinele au cerut vineri ajutor Japoniei şi Statelor Unite în eforturile lor de a limita şi curăţa o scurgere de petrol la zece zile după naufragiul unui petrolier, relatează AFP, conform Agerpres.

Princess Empress transporta aproximativ 800.000 de litri de păcură când s-a scufundat în marea agitată, în largul insulei Mindoro, la sud de capitala Manila. Autorităţile, care estimează că nava se află la aproximativ 400 de metri adâncime, au indicat că nu au mijloacele pentru a ajunge la epavă şi a extrage petrolul.

Japonia a trimis paza de coastă la Manila pentru a sprijini investigaţia şi pentru a ghida activităţile de curăţare în curs, a anunţat vineri Garda de Coastă din Filipine. Manila a cerut de asemenea ajutor din partea Statelor Unite, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al pazei de coastă, Armando Balilo. El nu a precizat tipul de ajutor solicitat şi Ambasada Statelor Unite nu a reacţionat imediat.

Această poluare a contaminat apele şi plajele a nouă municipalităţi de-a lungul coastei provinciei Oriental Mindoro, cunoscută pentru viaţa marină bogată. Peste 2.500 de hectare de recife de corali, mangrove şi alge ar putea fi afectate de această scurgere de păcură, a susţinut Ministerul Mediului. Nu este clar câtă motorină şi ulei s-au deversat în apă. Garda de Coastă din Filipine a declarat vineri că a găsit petrol până la insula Casian, în largul coastei de nord a insulei vestice Palawan, la aproximativ 350 de kilometri sud-vest de locul unde a naufragiat petrolierul.

Zeci de oameni s-au îmbolnăvit în estul Mindoro, unde petrolul a poluat zonele de coastă, a anunţat guvernul local la începutul săptămânii. Un baraj pentru blocarea deversării de petrol a fost instalat miercuri, după ce marea agitată a împiedicat eforturile de a limita pata. Mii de pescari au fost sfătuiţi să nu iasă în larg până la o nouă notificare din partea autorităţilor. Înotul este interzis în zona poluată.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri