12 Martie 2023

Poliția din Republica Moldova susține că a reținut mai mulți membri care erau parte a unei reţele „orchestrate de Moscova”



Poliţia din Republica Moldova a anunţat duminica aceasta, cu câteva ore înainte de o manifestaţie antiguvernamentală, că a arestat membri ai unei reţele "orchestrate de Moscova" cu scopul de a destabiliza ţara, transmit France Presse şi Moldpres, potrivit Agerpres.

În urma percheziţiilor efectuate sâmbătă seara, 25 de bărbaţi au fost interogaţi de anchetatori, iar şapte au fost reţinuţi, a declarat şeful Inspectoratului General al Poliţiei, Viorel Cernătean, într-o conferinţă de presă.

Un agent a reuşit să se infiltreze în grupul condus de un ruso-moldovean, a precizat el, citând ''zece ore'' de înregistrări video şi audio.

''Informaţiile despre implicarea grupărilor din Federaţia Rusă au fost confirmate, inclusiv de agentul nostru sub acoperire, care a intrat în contact cu persoana din Moscova, sub pseudonimul 'Mayin Sandu', trimis la Chişinău pentru a efectua instruirile necesare. Acesta este un individ cu cetăţenie dublă, atât a Republicii Moldova, cât şi a Federaţiei Ruse, care în repetate rânduri şi-a schimbat numele. Acesta a sosit la Chişinău pe 9 martie pentru a stabili programul de mai departe. În urma acţiunilor de urmărire, implicit înregistrărilor video, s-a aflat despre infiltrarea a zece grupuri, a câte 5-10 persoane, cu anumite însemne, responsabile de măsurile de destabilizare, cu o remunerare de circa zece mii de dolari per capita'', a spus Viorel Cernăuţeanu.

Autorităţile moldoveneşti au explicat că au acţionat după ce "au primit informaţii despre organizarea de către serviciile speciale ruseşti a unor acţiuni destabilizatoare pe teritoriul nostru prin intermediul unor demonstraţii".

Mai multe acţiuni de protest au început în capitala Republicii Moldova încă în toamna anului 2022. Problemele invocate de protestatari ţin de aspecte sociale, cum ar fi sărăcia, creşterea preţurilor, nemulţumirile faţă de guvernare ş.a. însă acestea nu au un caracter masiv, deoarece mai multe investigaţii au arătat că protestatarii participă nu din convingeri, ci contra plată, ceea ce compromite ideea de protest.

Partidul oligarhului pro-rus fugar Ilhan Şor a organizat mai multe mitinguri, pentru care este suspectat că a plătit participanţii. O nouă demonstraţie are loc în această duminică după-amiază în capitala țării, Chişinău (vezi video mai jos).

Republica Moldova, aflată anterior în sfera de influenţă a Rusiei, este condusă în prezent de autorităţi ferm orientate spre integrarea europeană.



Citeste si