Nici măcar președintele nu mai crede că România ar putea trece prea curând la moneda unică europeană, în timp ce vecinii bulgari sunt destul de optimiști în acest sens

"În condiţiile în care avem crize suprapuse, criză energetică, avem probleme majore cu industria europeană, căutăm soluţii pentru competitivitate europeană, avem o inflaţie mare, este destul de complicat de dat un termen. Eu nu cred că în acest moment este realist pentru România să fixeze orice termen pentru intrarea în Zona Euro. Criteriile pentru intrarea în Zona Euro sunt cunoscute, sunt multe criterii. Există o perioadă de preaderare. Eu cred că în acest moment România încă nu îndeplineşte aceste criterii şi, atunci când vom îndeplini majoritatea criteriilor, putem să începem să ne facem un plan mai concret când să intrăm în Zona Euro, dar acum mie mi se pare un pic riscant să dăm un termen", a spus şeful statului, citat de Agerpres.

România ar putea trece la euro abia în 2030

România nu îndeplineşte condiţiile pentru adoptarea monedei euro, a fost concluzia cele mai recente evaluări a Comisiei Europene privind compatibilitatea juridică şi îndeplinirea criteriilor de convergenţă, la care se adaugă și alți factori secundari. Mai mult, toate informațiile arată că este imposibil să trecem la moneda unică europeană în 2023, 2024 și chiar 2025. De fapt, un termen realist ar fi mai degrabă anul 2030.

Conform raportului de convergență, nu avem nici legislație compatibilă cu intrarea în zona euro și nici nu îndeplinim niciunul dintre cele 4 criterii de convergență necesare pentru a trece la euro. De fapt, singura țară dintre cele șapte incluse în raport care a putut trece la euro de la 1 ianuarie 2023 a fost Croația, deși a intrat în UE mult după noi. Iar Bulgaria, cea mai săracă ţară a Uniunii Europene, care are deja moneda naţională leva legată de euro, speră să treacă la moneda unică măcar în 2025. Anul trecut, guvernul de la Sofia a adoptat un plan național pentru trecerea la euro care viza, cu mult optimism, chiar data de 1 ianuarie 2024.

Din 2020 încoace, România nu a îndeplinit niciunul dintre cele 4 criterii pentru a trece la euro. În 2018 îndeplineam un criteriu, cel legat de finanțele publice. Însă în 2016, reușeam să satisfacem chiar trei criterii: stabilitatea preţurilor, finanţele publice solide şi rata dobânzilor pe termen lung.

La ora actuală, programul de convergență oficial al Guvernului României pentru 2022-2025 prevede că ”România își menține angajamentul de aderare la Zona Euro”, dar și că ” revenirea economică și socială post-pandemie COVID-19 și pe diminuarea efectelor negative generate de conflictul militar din Ucraina”. În document nu se precizează nicio dată la care România ar putea trece la euro.

Guvernul și-a asumat că România nu va trece la euro prea curând

În 2018 a fost înființată și o Comisie națională pentru trecerea la euro, condusă chiar de premierul de atunci, Viorica Dăncilă. Partidul de guvernămînt (PSD) își asuma ca țintă anul 2024. Ulterior, în primăvara lui 2019, Guvernul a recunoscut oficial că România nu poate trece la euro în 2024, deși Banca Națională preconizase inițial acest orizont de timp.

În 2021, premierul de atunci, Florin Cîțu, afirma că că ”am putea să intrăm în antecamera zonei euro în jur de 2024-2025 și să putem să adoptăm moneda europeană în 2027 sau 2028”. Iar un raport al BNR din același an estima că trecerea de la leu la euro s-ar putea face mai degrabă în 2028-2029. Dat fiind că nici în 2022 nu am făcut absolut niciun progres, chiar dimpotrivă, 2030 pare deci un termen mai realist.

Un nou calendar privind trecerea la euro ar putea fi adoptat ca urmare a aplicării PNRR.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri