Statele Unite şi-au exprimat sprijinul pentru înfiinţarea unui tribunal special care să judece crimele comise în urma invaziei Rusiei în Ucraina, bazat pe sistemul judiciar ucrainean, cu sprijin internaţional şi care să fie situat într-o ţară terţă, transmite EFE, citată de Agerpres.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a declarat presei că acest model de "tribunal naţional internaţionalizat" ar permite Ucrainei să conducă, cu sprijinul comunităţii internaţionale, tragerea la răspundere pentru presupusele crime de război.

"Statele Unite sprijină crearea unui tribunal special privind agresiunea împotriva Ucrainei care să se bazeze pe sistemul judiciar ucrainean cu elemente internaţionale", a spus sursa citată.

Administraţia lui Joe Biden doreşte ca această instanţă să beneficieze de un sprijin special din partea partenerilor săi europeni şi "în mod ideal, să fie localizată în altă ţară din Europa".

Potrivit purtătorului de cuvânt al diplomaţiei americane, o astfel de instanţă ar urma să completeze activitatea Centrului internaţional pentru inculparea crimei de agresiune (ICPA), un organism pe care Comisia Europeană intenţionează să-l lanseze în vară pentru a conserva probe şi a-şi pregăti analiza pentru un eventual proces al agresiunii ruse.

"Ne angajăm să lucrăm cu Ucraina şi cu ţările din întreaga lume pentru a sprijini tribunalul şi a maximiza posibilităţile unei trageri la răspundere", a conchis purtătorul de cuvânt.

În intervenţia sa de marţi de la Summitul pentru Democraţie, sub auspiciile SUA, ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a avertizat că implementarea păcii "cu orice preţ este iluzorie" şi a subliniat că menţinerea integrităţii teritoriale a ţării sale este o condiţie "esenţială".

De asemenea, el a salutat mandatul de arestare emis în urmă cu câteva săptămâni de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva preşedintelui rus, Vladimir Putin, pentru deportarea copiilor ucraineni în timpul războiului. Nici Rusia, nici SUA nu sunt parte a Statutului de la Roma al CPI.

Sursa foto: Shutterstock / Elvira Koneva

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri