Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi luni, la Palatul Cotroceni, pe cancelarul Republicii Federale Germania, Olaf Scholz. De asemenea, şeful statului va găzdui o reuniune trilaterală la care va participa împreună cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, şi cancelarul Olaf Scholz.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, discuţiile dintre Klaus Iohannis şi Olaf Scholz se vor concentra pe dezvoltarea cooperării româno-germane şi dinamizarea schimburilor economice şi a investiţiilor, având în vedere faptul că Germania este cel mai important partener comercial al ţării noastre şi al doilea investitor în economia românească. Totodată, se va urmări asigurarea unei coordonări strânse în cadrul UE şi NATO, a precizat sursa citată.

Cei doi lideri vor avea un schimb de opinii privind teme de actualitate, inclusiv procesul de aderare a României la spaţiul Schengen, măsurile pentru sprijinirea Ucrainei şi Republicii Moldova, asigurarea competitivităţii economiei europene, securitatea energetică, schimbările climatice şi tranziţia verde.

Preşedintele Klaus Iohannis şi cancelarul Olaf Scholz vor discuta şi despre situaţia de securitate generată de agresiunea militară a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, prin prisma evoluţiilor recente, cooperarea pentru sprijinirea multidimensională a Ucrainei, ajutorarea refugiaţilor, facilitarea tranzitului de cereale ucrainene către piaţa globală, precum şi sprijinirea parcursului european al acestei ţări. Va fi abordată şi cooperarea româno-germană în domeniul apărării pentru a consolida postura de descurajare pe Flancul Estic al Alianţei Nord-Atlantice şi pentru a întări securitatea regiunii Mării Negre.

De asemenea, cancelarul Scholz va fi primit cu onoruri militare de către prim-ministrul României, Nicolae Ionel Ciucă.

Olaf Scholz va purta un dialog cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi se va întâlni cu reprezentanţi ai minorităţii germane din România.

"Vizita cancelarului federal Olaf Scholz subliniază importanţa semnificativă a relaţiilor noastre bilaterale cu România, care sunt mai apropiate şi mai de încredere ca niciodată. Prin această vizită, transmitem împreună cu partenerii noştri români un semnal important al unităţii Europei, mai ales în aceste vremuri dificile ale războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Pe lângă o serie de teme bilaterale, discuţiile se vor axa pe sprijinul şi solidaritatea cu Ucraina şi cu Republica Moldova. Aş dori să mulţumesc României, partenerul şi prietenul nostru apropiat, pentru sprijinul şi disponibilitatea de a ajuta Ucraina şi Republica Moldova", a precizat ambasadorul Germaniei în România, Peer Gebauer.

La finalul convorbirilor oficiale, Maia Sandu, Klaus Iohannis şi Olaf Scholz vor susţine declaraţii de presă comune, la Palatul Cotroceni.

Maia Sandu, care efectuează o vizită în România, va fi primită de către preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri