12 Aprilie 2023

Oriunde, dar nu acasă: Elon Musk doarme pe o canapea din biblioteca sediului Twitter



Elon Musk a ieșit din nou în spațiul public cu declarații controversate. Proprietarul Twitter spune că a găsit o canapea pe care să doarmă, din biblioteca de la sediul central al companiei din San Francisco.

„Există o bibliotecă la care nimeni nu merge, la etajul al șaptelea. Și da, există o canapea, iar eu dorm acolo uneori”, a spus Musk într-un interviu pentru BBC, potrivit Business Insider.

În noiembrie, Elon Musk le-a dat angajaților Twitter un ultimatum legat de întoarcerea la birou. Proprietarul rețelei sociale le-a spus atunci angajaților că ori vin la birou, ori sunt concediați. În decembrie Elon Musk a transformat un spațiu de birouri de la sediul din San Francisco în dormitoare, moment în care și-a construit unul și pentru el.

Nu este prima dată când Elon Musk doarme în alte locuri în afară de casa sa. Miliardarul a dormit anul trecut și la sediul Tesla pentru că a vrut să le demonstreze angajaților că se dedică muncii și că nu stă „să bea Mai Tai pe o insulă tropicală”.

„Trăiam în fabrica din Fremont și cea din Nevada timp de trei ani consecutiv. Locurile acelea au reprezentat reședința mea principală”, a spus Musk la finalul anului trecut, făcând precizarea că podeaua era inconfortabilă și făcea „să miroasă a praf”.

În 2018, Wall Street Journal scria că Musk dormea sub birou și în camping la fabrica Tesla din Fremont, în timp ce compania se grăbea să-și atingă obiectivul de a produce 5.000 de automobile Sedan Model 3 pe săptămână. Fondatorul Tesla spunea atunci că a dormit pe podea pentru că a vrut, nu pentru că nu era disponibil un hotel.

„A fost pentru că am vrut ca circumstanțele mele să fie mai rele decât ale oricărei alte persoane din companie. Ori de câte ori au simțit dureri, am vrut ca ale mele să fie mai rele", a spus Musk pentru Bloomberg.

Anul trecut, pe vremea aceasta, cel mai bogat om al Planetei declara că și-a vândut toate proprietățile imobiliare și că doarme pe canapelele prietenilor.

În topul celor mai bogați oameni ai lumii, realizat de revista americană Forbes, Elon Musk ocupă primul loc, cu o avere netă de 187,9 miliarde de dolari.



Citeste si