Ministrul francez de externe, Catherine Colonna, a invitat China să-şi utilizeze "relaţiile cu Rusia" pentru a o aduce pe calea păcii, exprimându-se în prezenţa omologului său german Annalena Baerbock, potrivit France Presse, conform Agerpres.

"Este necesar ca China să-şi utilizeze relaţiile cu Rusia pentru a face Rusia să înţeleagă mai bine că este într-un impas şi să-i ceară să revină la raţiune" pentru "o revenire la pace şi nu la continuarea războiului", a declarat şefa diplomaţiei franceze cu puţin timp înaintea unei întâlniri, la Paris, cu omologul său chinez, Qin Gang.

Intervenind în cadrul unui raport al Consiliului de Miniştri, ea a amintit că, "în privinţa Chinei şi a Ucrainei", poziţiile Franţei sunt "cunoscute". "Noi vorbim despre asta deschis, direct, cu sinceritatea pe care o permite prietenia", a adăugat ea.

Catherine Colonna şi Qin Gang "vor discuta despre crizele internaţionale, în special războiul de agresiune rusesc împotriva Ucrainei, precum şi provocările globale, în special în perspectiva Summitului de la Paris asupra unui nou pact financiar mondial", a declarat Anne-Claire Legendre, purtătoarea de cuvânt a MAE francez într-un comunicat.

Emmanuel Macron şi omologul său chinez Xi Jinping invitaseră la începutul lunii aprilie la negocieri de pace cât mai rapid posibil pentru a se pune capăt conflictului în Ucraina, cu ocazia vizitei preşedintelui francez la Beijing. Cei doi lideri au apreciat atunci că armele nucleare "nu pot fi utilizate".

"Aşteptăm de la China să participe la apărarea principiilor care stau la baza ordinii internaţionale", a afirmat Catherine Colonna miercuri, subliniind "suveranitatea statelor", "integritatea teritorială" şi "dreptul legitimei apărări", care figurează în Carta Naţiunilor Unite.

Omologul său german, Annalena Baerbock, criticase marţi atitudinea Beijingului în conflictul ucrainean. "Neutralitatea înseamnă să te plasezi de partea agresorului", îşi exprimase ea regretul în timpul unei conferinţe de presă comune la Berlin cu Qin Gang.

"China poate, dacă decide, să joace un rol important pentru a pune capăt războiului", a adăugat ea.

Annalena Baerbock s-a limitat să evoce miercuri "un mesaj european comun" adresat Chinei, amintind că în calitate de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, China "nu are doar drepturi, ci şi îndatoriri".

Şeful diplomaţiei chineze a început luni un mini-turneu în Europa într-un moment în care ţara sa înţelege să joace un rol de mediator în războiul din Ucraina. După Germania şi Franţa, el urmează să se deplaseze în Norvegia.

China, care se prezintă ca interlocutor neutru în conflictul din Ucraina în pofida apropierii sale de Rusia, făcuse public în februarie un document în 12 puncte care prezenta poziţia sa asupra conflictului. În acest text, perceput uneori ca un plan de pace, Moscova şi Kievul sunt chemate să poarte discuţii.

O convorbire telefonică aşteptată de mult timp la sfârşitul lunii aprilie între preşedintele chinez Xi Jinping şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, prima de la începutul invaziei ruse în Ucraina la 24 februarie 2022, a alimentat speranţa într-un progres din acest punct de vedere.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri