China a lansat un plan de pace pentru conflictul din Ucraina, la un an distanță față de invazia rușilor, solicitând o detensionare „treptată” a războiului și, în cele din urmă, o „încetare a focului”, relatează BusinessInsider.

"Conflictul și războiul nu aduc beneficii nimănui. Toate părțile trebuie să rămână raționale și să-și exercite reținerea, să evite aprinderea flăcărilor și agravarea tensiunilor și să prevină deteriorarea și, mai mult, criza sau chiar scăparea sub control", se arată în planul Chinei.

Puteți consulta planul propus de chinezi AICI.

China a cerut, de asemenea, „dialog și negociere”, dar nu a oferit detalii despre rolul său în facilitarea discuțiilor de pace.

În plan, China a făcut, de asemenea, apel atât la Ucraina, cât și la Rusia să evite utilizarea armelor nucleare.

"Nu trebuie folosite arme nucleare și nu trebuie purtate războaie nucleare. Ar trebui să se opună amenințării sau utilizării armelor nucleare. Trebuie prevenită proliferarea nucleară și evitată criza nucleară", se arată în plan.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că nu a văzut încă planul de pace, dar este deschis la discuții cu Beijingul, potrivit Reuters.

Sâmbătă, șeful Chinei pentru Afaceri Externe, Wang Yi, a declarat la Conferința de Securitate de la München că China nu este „direct preocupată” de războiul din Ucraina, dar că „nu stă cu mâinile în sân”.

Încercarea Chinei de a se prezenta ca o forță neutră, de mediere în conflict, vine la doar câteva zile după ce Wang s-a întâlnit la Moscova cu președintele rus Vladimir Putin și Serghei Lavrov, ministrul de externe al Rusiei.

Reacțiile NATO și EU la planul chinez

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a reacţionat rezervat la o propunere chineză de încetare a focului în Ucraina, spunând că Beijingul nu are prea multă credibilitate ca mediator, notează Reuters, citat de Agerpres.

"China nu are prea multă credibilitate pentru că ei nu au fost în stare să condamne invazia ilegală a Ucrainei", a declarat el reporterilor la Tallinn (Estonia), adăugând că Beijingul a semnat un acord cu preşedintele rus Vladimir Putin cu doar câteva zile înainte de invazie.

La rândul ei, preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a considerat că China nu a venit cu un plan de pace, ci cu nişte principii.

"Trebuie să le vedem într-un anumit context şi acesta este contextul pe care China şi l-a asumat deja, alegând de partea cui este, prin semnarea, de exemplu, a unei prietenii nelimitate (cu Rusia) chiar înainte de invazie", a notat ea.

"Aşa că ne vom uita la principii, desigur, dar o vom face în contextul în care China s-a poziţionat deja de o parte", a adăugat ea.

În weekend, secretarul de stat al SUA Antony Blinken a declarat SUA sunt „foarte îngrijorate” că superputerea asiatică s-ar putea gândi să ofere „sprijin letal” Rusiei.

După declarațiile lui Blinken, senatorul Lindsey Graham a avertizat China că ar fi „mai prost decât murdăria” din partea lor să-i dea lui Putin arme letale în acest moment al războiului, asemănând asta cu „cumpărarea unui bilet pe Titanic după ce ai văzut filmul”.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri