Fostul preşedinte american Donald Trump le-a transmis celor care consideră că alegerile prezidenţiale din 2020 au fost corecte că sunt "foarte proşti", reiterându-şi acuzaţia lipsită de dovezi că votul a fost trucat, relatează dpa, preluat de Agerpres.

"Când te uiţi ce s-a întâmplat în timpul acelor alegeri, cu excepţia cazului în care eşti foarte prost, înţelegi ce s-a întâmplat", a declarat Trump miercuri la o întâlnire cu alegători, transmisă pe CNN.

Fostul preşedinte le-a luat totodată apărarea celor care au participat la manifestaţia dinaintea asaltului de la Capitoliu din 6 ianuarie 2021, afirmând că aceştia erau "motivaţi de dragoste".

Referitor la cei judecaţi şi trimişi la închisoare după asalt, Trump a spus că înclină să-i graţieze "pe mulţi dintre ei" în cazul în care ar câştiga alegerile prezidenţiale din 2024.

El l-a calificat totodată drept "ucigaş" pe ofiţerul de securitate care l-a împuşcat pe unul dintre protestatari.

După ce a plecat de la Casa Albă, Donald Trump a continuat să susţină că alegerile din 2020 au fost măsluite, în pofida zecilor de decizii ale instanţelor care au respins reclamaţiile în acest sens.

Fostul procuror general din timpul lui Trump, William Barr, a declarat anul trecut că Departamentul Justiţiei nu a găsit dovezi privind fraude la scară largă, aminteşte dpa.

"Majoritatea oamenilor înţeleg ce s-a întâmplat, au fost alegeri trucate. Şi e o ruşine că a trebuit să trecem prin asta", a insistat Trump pe CNN.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri