Aderarea României şi Bulgariei la Schengen, spaţiul european de liberă circulaţie, se regăseşte pe ordinea de zi provizorie a reuniunii miniştrilor de Justiţie şi de Interne de la începutul lunii decembrie la Bruxelles, conform agendei publicate pe site-ul Consiliului, transmite Agerpres.

Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) este programat pentru 4 şi 5 decembrie, iar conform agendei provizorii în a doua zi vor avea loc un schimb de opinii cu privire la situaţia generală a spaţiului Schengen, precum şi un posibil vot privind aderarea României şi Bulgariei.

"Menţionarea în agenda Consiliului este aproape identică faţă de cea de anul trecut, de la şedinţa în care veto-ul Austriei ne-a ţinut la cozile Europei încă un an", a scris pe Facebook eurodeputatul USR Vlad Gheorghe.

"Este ultimul tren pentru ţara noastră, rămâne să vedem dacă toată presiunea pusă de Comisie, de Parlament, de fiecare dintre noi a funcţionat şi România va fi parte din spaţiul liber de circulaţie european, aşa cum merită încă din 2011", a adăugat europarlamentarul, membru al grupului Renew Europe.

Așa cum se știe, votul în cadrul consiliului pe Justiție și Afaceri Interne (JAI) din data de 8 decembrie 2022, a respins, practic, candidaturile României și Bulgariei de la aderarea în cadrul spațiului Schengen, în vreme ce candidatura Croației a fost admisă.

De atunci și până astăzi, un adevărat desant diplomatic a fost dus de politicienii români pe lângă omologii lor austrieci, pentru a le schimba opinia, dar o schimbare spectaculoasă nu a fost reușită, Austria opunându-se și în prezent aderării țării noastre în acest spațiu.

Cancelarul austriac, Karl Nehammer, a calificat de altfel recent extinderea Schengen ca fiind în prezent "de neconceput" pentru ţara sa, dar a precizat că această poziţie nu are nimic a face cu Bulgaria şi România şi că este impusă de o problemă de securitate.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri