Ministrul de interne austriac Gerhard Karner a declarat luni că a prezentat Comisiei Europene 'condiţii clare' pe care aceasta să le implementeze înainte ca Viena să fie de acord cu primirea României şi Bulgariei în aşa-numitul 'Air Schengen', transmite APA.

'Acum este rândul Comisiei', a declarat Karner pentru jurnalul matinal al postului Ö1, după ce în weekend s-a aflat despre o posibilă relaxare a veto-ului Austriei faţă de primirea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, cu ridicarea graniţelor ariene, conform Agerpres.ro.

'Este vorba despre faptul că avem nevoie de progrese în domeniul protecţiei frontierelor externe ale UE', a subliniat Karner.

În mod concret, el cere Comisiei o triplare a numărului de poliţişti de frontieră.

De asemenea, Comisia trebuie să aloce fonduri pentru infrastructura de protecţie a frontierelor. Este necesară în primul rând o modernizare tehnică a frontierelor bulgaro-turcă şi româno-sârbă.

În plus, Karner solicită controale întărite la frontierele terestre, precum şi preluarea de către România şi Bulgaria de solicitanţi de azil, în special afgani şi sirieni.

Solicitarea privind menţinerea controalelor la frontiere a fost motivată de Karner printr-o 'problemă cu traficanţii'. Din ceva mai mult de 50.000 de solicitanţi de azil în Austria, numai în jur de 150 migranţi au venit prin aeroporturi, a explicat ministrul de interne.

Karner se va deplasa luni în Slovenia la o reuniune a miniştrilor de interne din aşa-numitul 'Forum Salzburg', pentru discuţii cu privire la viitorul spaţiului Schengen.

APA mai aminteşte că Austria a blocat pe 8 decembrie 2022 extinderea spaţiului Schengen la România şi Bulgaria, motivându-şi opoziţia prin numărul mare de cereri de azil. Ţările de Jos s-au opus, la rândul lor, primirii în Schengen a Bulgariei.

Pe lângă Austria, din cadrul 'Forumului Salzburg' mai fac parte România, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Polonia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria. Sunt reprezentate, de asemenea, statele din Balcanii de Vest şi Republica Moldova.

Sursa foto: shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri