Compania producătoare de jeanși Levi Strauss a anunțat faptul că intenționează să reducă cu 10% numărul angajaților săi la nivel global, având în vedere faptul că se așteaptă la încasări mai mici în acest an.

Reducerea posturilor se va petrece în prima jumătate a anului, în contextul în care Levi Strauss avea peste 19.000 de angajați la nivelul lunii noiembrie 2023, după cum informează cnbc.

Disponibilizările au loc în marja unor restructurări mai ample pe care compania intenționează să le pună în aplicare în primul trimestru al anului 2024 și care se vor ridica la aproximativ 120 de milioane de dolari.

Mișcarea Levi Strauss urmează de altfel planurilor similare ale unor mari retaileri americani, Macy's și Wayfair, care au anunțat de asemenea restructurări la începutul acestui an.

Anunțul companiei vine după listarea veniturilor realizate la finele ultimului trimestru al anului trecut, de 126,8 milioane de dolari, mai puțin comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior, când veniturile acesteia erau de 150,6 milioane de dolari.

În acest context, prin urmare, compania nu prevede un an fiscal extraordinar pentru 2024.

De asemenea, la vârful companiei se anunță schimbări, actualul președinte al companiei, Michelle Gass urmând să preia funcția actualului CEO, Chip Bergh.

Sursa foto: Shutterstock / marekuliasz

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri